Daniel David: Democrația este în declin peste tot în lume. Tehnologia și dezvoltarea internetului, printre vinovați

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democrațiile se prăbușesc peste tot în lume, iar printre motive se numără tehnologia și dezvoltarea internetului. Cel puțin așa susține psihologul Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB).

Daniel David a vorbit despre cum sunt afectate democrațiile în toată lumea
Daniel David a vorbit despre cum sunt afectate democrațiile în toată lumea

Democrația are probleme. În ultimii 10 ani este o scădere a forței democrației peste tot în lume. Trebuie să recunoaștem, să conștientizăm acest lucru (…) Tehnologia și dezvoltarea internetului au atacat aceste fundamente ale democrației. Cu dezvoltarea internetului este foarte greu să mai încredere în modelul cultural ideal pe care îl avea în democrația veche”, a arătat Daniel David la Rethink Summit de la Poiana Braşov.

Acesta a explicat și de ce: Internetul nu ne lasă să uităm.

Și a oferit și un exemplu: „Toți știam că Churchill avea aspecte pozitive și negative. Dar cumva, în modelul cultural ideal a rămas cu aspectele pozitive. Că nu exista internet pe vremea aia. Toți avem aspecte pozitive și negative. Cu ajutorul internetului și retelelor de socializare, ajungem să nu uităm și să exacerbam aspectele negative pe care le avem fiecare. De aceea, e foarte greu să mai fii model ideal cultural în lumea de astăzi. Încrederea între oameni după cum vedeți este la pământ. Și între oameni și modele este tot la pământ”, a explicat rectorul UBB.

El a subliniat că întotdeauna a fost un promotor al inteligenței artificiale, al tehnologiei și al internetului.

Eu nu vreau să vin, creier uman, să zic să luăm o pauză de la internet. Este o prostie. Ce vreau să spun este că democrațiile nu au găsit încă mecanismul pentru a face față acestei dezvoltări tehnologice și a internetului, lăsând să le fie atacate funcțiile fundamentale: încrederea, cooperarea, adevărul și corectitudinea. Deci, cum redefinim democrațiile? Poate într-o lume a internetului reprezentarea clasică nu mai trebuie să existe sau să se facă din patru în patru ani. Asta e o tema fundamentală, altfel democrațiile suferă, se prăbușesc, și la ce se întâmplă cu războaiele care apar și ampifică toate aceste lucruri. Acum e momentul, cei care credem în democrație, să luăm atitudine și să o apărăm sau să-i găsim noi mecanisme. Să o protejăm cumva, nu știu cum”, a precizat acesta.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite