Cu „Matinal de weekend“ la Gura Humorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa „Matinalului de weekend“ vă invită în această dimineaţă să aflaţi câte ceva despre tradiţiile, obiceiurile şi traiul bucovinenilor.

De la ora 7.45, în duplexul realizat cu Radio Moldova, Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, va vorbi, alături de Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, despre câteva dintre proiectele comune trans-frontaliere.

Tot astăzi puteţi asculta interviuri realizate la Voroneţ cu Maica Stareţă Irina Pântescu, cu meşteşugari şi locuitori din Vama, cu preşedinta Asociaţiei de Turism Vama Bucovina, despre realizările, dar şi greutăţile întâmpinate. În plus, veţi afla amănunte despre înfiinţarea Camerelor Agricole judeţene şi despre modul cum sunt accesate fondurile europene de către autorităţile din Gura Humorului.

Mâine sunteţi invitaţi la „Matinal de weekend" să cunoaşteţi tradiţiile de Florii din Bucovina. Despre sărbătoarea Floriilor va vorbi stareţul Mănăstirii Putna, Melchisedec Velnic. Veţi afla reţete inedite de la Aurelia Badale şi despre istoricul şi potenţialul turistic al Minei Cacica, precum şi despre cea mai numeroasă comunitate poloneză din România. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite