CTP, postare acidă despre dezastrul din România. „E îngrozitor să vezi cum corupția ucide, dar ce să mai spui când legea ucide?”
0Gazetarul Cristian Tudor Popescu analizează într-o postare pe Facebook, intitulat „Justiția ucide” situația din România și consideră că țara este condusă de o clasă politică și guvernamentală incompetentă și coruptă.

El mai spune că în România avem de-a face cu un sistem de justiție nedrept și susține că și „legea ucide”, iar cetățenii trebuie să se mobilizeze pentru a schimba acest lucru.
CTP a evidențiat problemele de corupție și injustiție ale sistemului guvernamental, politic și juridic și lansează în final o întrebare asupra viabilității statului român.
„Șeful Armatei vrea pregătire militară generală, în vederea unui război cu Rusia. Adică, revenirea la «armata întregului popor» a lui Ceaușescu. Cel mai frecvent răspuns al celor întrebați dacă vor să se instruiască ca să lupte pe front pentru România este: «Să ne apere NATO. Eu n-am ce apăra»”, scrie gazetarul.
El continuă ironic : „Așa să fie, ce pretind acești defetiști, viitori dezertori? Zic că nu, întrucât există niște lucruri de apărat, prin vitejie patriotică, în țara asta”.
În continuare, Cristian Tudor Popescu enumeră mai multe „lucruri de apărat” în România.
Și începe cu prim-vicepreședintele PNL, Iulian Dumitrescu, cel care „merge cu Lamborghini, consoarta cu Bentley, sau invers, și sparge 600.000 de euro din șpăgi în vacanțe prin stațiuni de superlux de pe mapamond”.
Apoi, urmează președintele Klaus Iohannis care trebuie „apărat” pentru că „nu ni se dă voie să știm cât cheltuiește din bugetul statului întins până la rupere, făcând turism prezidențial, împreună cu consoarta, cu avioane private pentru milionari în ce țări îi poftește lui inimațul”.
„Ce să mai spui când legea ucide?”
Încă un subiect despre care jurnalistul spune că este „demn de apărat” este cel cu privire la justiția română care a hotărât că „polițistul care, mergând cu viteză a omorât o copilă pe trecerea de pietoni, nu va face nicio zi de pușcărie. E îngrozitor să vezi cum corupția ucide, la Crevedia, la ferma Dacilor, dar ce să mai spui când legea ucide?”.
Nici arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, nu scapă de tăișul lui CTP, fiind enumerat printre cei „de apărat” pentru că nu va păți nimic după ce „a primit o mită” despre care a spus că este „mană cerească”.
Încă o persoană demnă de apărat, spune Cristian Tudor Popescu, este Ion Iliescu, rămas „nepedepsit pentru crimele din decembrie `89 și iunie `90”.
CTP nu uită nici miliardul de euro aruncat de guvernul României „pe vaccinuri care n-aveau nicio șansă a fi utilizate vreodată.” De asemenea, sunt enumerate procesele pe care România le are cu Pfizer și cu canadienii „exploatatori de aur” de la Roșia Montană și despre care el crede că statul român le va pierde.
Premierul revoluționar și desființarea democrației în România
Este luat în colimator și premierul Marcel Ciolacu, despre care CTP spune că „s-a făcut revoluționar de `89 pe baza propriilor declarații, între care una falsificată”, faptă pentru care „niciunul dintre prim-minștrii, miniștrii, generalii doctori în plagiat n-a avut dureri nici în pix”.
Cristian Tudor Popescu mai observă că alianța PSD-PNL „desființează democrația, alegerile și pe alegători”, prin negocierile pentru alegerea președintelui României, în timp ce un sfert dintre români votează partide pro Rusia, AUR și Șoșoacă.
„Acestea sunt doar cele mai recente. Completați dumneavoastră lista, mergând înapoi până în 1989. Și, pe cale de consecință, cred că ar fi necesar, pentru lămurire, un referendum cu întrebarea: Merită să mai existe România?”, se întreabă în final CTP.