Cosciuge de Alexandria pentru export

Recunoscuti ca mari stilisti in materie de vestimentatie, italienii - multi dintre ei - se imbraca cu haine fabricate in Romania. Atat pe timpul vietii, dar si pe lumea cealalta. Nu este vorba de o

Recunoscuti ca mari stilisti in materie de vestimentatie, italienii - multi dintre ei - se imbraca cu haine fabricate in Romania. Atat pe timpul vietii, dar si pe lumea cealalta. Nu este vorba de o gluma macabra. In Teleorman, la Alexandria, intr-o hala a fostei Intre-prinderi de Legume Fructe, functioneaza cu bune rezultate o fabrica de sicrie, a caror destinatie, aproape exclusiva, este piata italiana. Lunar, circa 400 de cosciuge, frumos sculptate in lemn de stejar, lacuite si protejate in folie de plastic, sa nu se zgarie, sunt expediate cu TIR-ul catre firmele de pompe funebre din mai multe orase ale Italiei. Inainte de a fi utilata cu masini moderne de debitat, lustruit si vopsit, hala in care se dichisesc astazi cosciuge de lux era o sectie a fabricii de legume si fructe. Mare bazin legumicol, Teleormanul avea gradini intinse pe sute de hectare, sere, depozite si silozuri frigorifice pentru pastrarea in stare proaspata a tomatelor, cartofilor, morcovilor, a merelor, prunelor si perelor. Serele au fost abandonate si acum noii proprietari, cetateni turci, taie structura si o vand ca fier vechi. Geamurile sunt si ele pisate, incarcate in basculante si duse spre destinatii cunoscute doar de cei care au luat decizia lichidarii oricarei activitati de productie si de mai marii corpului de control al ministrului Agriculturii, care, s-au dus la Alexandria, au vazut si au plecat..."multumiti". Depozitele si silozurile au fost si ele taiate cu aparatele de sudura. Daca tot sunt pline pietele noastre cu rosii, vinete, ardei si alte legume turcesti, ce ne mai trebuie sere, gradini si silozuri? Mai ales ca, iata, avem ceva mai bun: fabrica de sicrie pentru export. Paduri de stejar mai sunt in Romania, asa ca vreo 10-15 ani afacerea poate prospera. Sa nu fim intelesi gresit: nu suntem impotriva fabricii de sicrie. In fond, sicriele sunt un rau necesar. E bine ca dupa ce a fost distrusa o activitate profitabila, cineva se gandeste totusi sa umple cu ceva util halele goale. E bine si ca s-a dat de lucru unor oameni lasati pe drumuri. Cei care muncesc in fabrica de cosciuge sunt muncitori cu inalta calificare. Unii dintre ei au lucrat in Fabrica de mobila. Si aceasta a fost pusa pe butuci. Cand au auzit ca pot lucra in bransa, fostii maistri tamplari de la mobila nu au pregetat sa candideze pentru un loc de munca alaturi, la sicrie. Nimic rau, spuneam, ca la Alexandria functioneaza o fabrica de sicrie. Dar si soarta acesteia este amenintata. Noii proprietari au cerut mai intai un pret dublu pe metrul patrat, fata de cel prevazut in contract, apoi au amenintat cu rezilierea contractului de inchiriere. Italianul a investit bani multi in utilaje, in amenajari. Nu a fost usor sa puna afacerea pe roate. Acum cand merge, se vede amenintat ca va fi scos in strada. Parca ar fi un blestem. Nici cosciuge nu mai poti fabrica in Romania! Ma uit la oamenii care asambleaza "garsonierele", cum le zic ei sicrielor. La inceput i-am privit mai de departe. Imi inspirau parca teama. Autopsier, gropar, constructor de sicrie! Brrr, ce meserii isi pot alege unii oameni. Dupa ce m-am acomodat cu locul, i-am privit pe mesterii coparseelor cu cata delicatete aleg scandurile, le mangaie pentru a descoperi daca au noduri, le incrusteaza cu diverse modele si le imbina apoi dupa o inalta tehnologie. Asamblate, sicriele sunt verificate cu atentie la toate incheieturile, este probat capacul si, daca apare o problema, imediat se iau uneltele din raft si se fac retusurile necesare. Nici un rabat in munca mesterilor. Inainte de lacuire, sicriul este sters cu o carpa moale, suflat cu aer sub presiune, pentru a se inlatura ultimul fir de rumegus. Printre muncitori sunt si cativa tineri care, zambitori, se ingrijesc, mai ales, de interiorul "garsonierei", de amenajarea captuselilor matlasate etc. "Nu ti-e urat sa vii zilnic aici si sa faci munca asta"?, il intreb pe unul din ei. "De ce sa-mi fie? Nu-i voi cunoaste niciodata pe cei ce se vor odihni in ele. Iar daca i-as cunoaste, ar trebui sa ne multumeasca, pentru ca facem o treaba buna".