Cea mai sfântă noapte pentru catolici: Învierea. Duminică, sărbătoresc Paștele VIDEO

La catolici, cel mai important moment din noaptea de Înviere este binecuvântarea focului și aprinderea lumânării pascale, la fel ca și împărtășirea credincioșilor.

Credincioşii catolici sărbătoresc duminică Paștele, sărbătoare sfântă a luminii. Duminica Învierii este una dintre cele mai mari sărbători din creștinism, deoarece Iisus a pătimit pe cruce pentru a scăpa lumea de răul făcut prin oamenii care L-au rănit.

Paștele catolic pică pe 31 martie, anul acesta, în timp ce ortodocșii sărbătoresc Paștele pe 5 mai.

Calcularea datei Paștelui la ortodocși și catolici se face în funcție de două fenomene naturale, unul cu dată fixă - echinocţiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare - luna plină, conform Antena 3 CNN. Aceasta din urmă face ca data Paştelui să varieze în fiecare an. În plus, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici şi ortodocşi.

Biserica Catolică se raportează la echinocţiul de primăvară după calendarul gregorian, introdus de Papa Grigore al XIII-lea în 1582, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează acelaşi eveniment astronomic după calendarul iulian, care este un calendar mai vechi, introdus de Iulius Cezar în 46 î.Hr. și ajustat de către Iulius Cezar Augustus.

Paştele catolic poate cădea în luna martie sau aprilie şi niciodată în luna mai, în timp ce cel ortodox poate cădea în aprilie sau mai şi niciodată în martie. În unele cazuri, Paștele Catolic și Paștele Ortodox cad în aceeași zi, dar acest lucru nu este comun din cauza diferențelor în calculul calendaristic.

În Transilvania, atât credincioșii catolici, cât și cei ortodocși au obiceiul udatului, în cea de-a doua și în cea de-a treia zi de Paște. Tradiția este prezentă și în alte părți ale țării.

Institutul Național al Patrimoniului (INP) menționează că în „Lunea albă”, pe lângul umblatul cu pasca și plugarul, există obiceiul udatului: „Feciorii prind fetele şi le duc la o fântână unde le udă cu două-trei cofe de apă sau le iau pe sus şi le aruncă într-o apă curgătoare. Fetele astfel udate au şanse mai mari să se mărite în anul respectiv.”

Etnografii spun că obiceiul stropitului de Paşte a fost adus în Transilvania în perioada Evului Mediu, de către saşi, fiind preluat în toate zonele locuite de germani şi mai apoi în comunităţile maghiare, dar şi în cele româneşti.

„Obiceiul a fost adus în oraşele ardeleneşti de către saşi şi s-a răspândit şi la sate. Acesta are de a face cu venirea primăverii. Întrucât parfumul era foarte scump cei mai săraci înlocuiau parfumul cu apă sau îl diluau foarte tare”, a explicat pentru „Adevărul” Ioan Toşa, cercetător la Muzeul Entografic din Cluj.

Obiceiul stropirii fetelor se păstrează încă, în special în comunităţile de germani şi saşi. Semnificația obiceiului are legătură cu bunăstarea și fertilitatea.

În Transilvania nu erau udate numai femeile, ci și plugarul cel mai bun din sat. „În sudul Transilvaniei, Maramureş şi Sfântu Gheorghe, exista un obicei în prima zi de Paşte care consta în luarea celui mai bun gospodar, a celui mai bun plugar, ducerea lui la râu şi spălarea cu apa rece din râu. Se considera că acest ritual va aduce noroc întregului pământ din sat care va da rod bogat. Apoi se mergea în casa gospodarului şi se încingea un fel de petrecere”, povesteşte etnologul.

Apa înlocuită cu parfum

Stropitul fetelor se făcea în vechime cu apă, însă, din secolul al XIX-lea, obiceiul s-a modificat astfel încât băieţii folosesc acum sticluţe cu parfum.

În Ardeal, tinerii formează grupuri în funcţie de prietenii şi merg „la udat”, primind în schimb de la gazde cozonac, prăjituri, ouă roşii şi vin.

Tradiţia mai arată că nici unei fete nu îi va merge bine în acel an dacă nu este stropită. Dacă primesc „udătorii”, vor rămâne frumoase și proaspete pe tot parcursul anului.

În funcție de zone, există diferite versuri care sunt recitate de tineri: „Eu sunt micul grădinar / Cu sticluţa-n buzunar / Şi-am venit la dumneavoastră / Să ud floarea din fereastră”. Astfel îşi încep udatul fetelor tinerii din Ardeal, care merg la casele unde locuiesc fete şi le stropesc cu parfum.

  În alte zone, se păstrează încă obiceiul ca băieţii să îi întrebe pe părinţii fetelor dacă primesc cu udatul, spunând următorul: „Am fost într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră, care stătea să se ofilească. Îmi daţi voie să o stropesc?”.

Legenda udatului

Reprezentanții bisericii catolice spun că ar avea rădăcini religioase și că datează de mai bine de două mii de ani, de când evreii i-au stropit cu apă pe adepții lui Iisus care aduceau vestea Învierii. Unii etnologi sunt însă de părere că este vorba despre o tradiție precreștină, practicata de popoarele cu origine germanică în amintirea zeiței Ostera, a fertilității și a primăverii.

O legendă cu origini creștine spune că, într-o zi, o fată creştină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată păgână, care dorea să le cumpere şi au început să povestească. Din vorbă în vorbă, fata creştină i-a explicat celeilalte despre credința în Dumnezeu, despre binele creştin şi a îndemnat-o să se creştineze.

Păgâna i-a replicat că se creştinează numai dacă îi dovedeşte existenţa lui Dumnezeu, care să coloreze ouăle în roşu: „Atunci voi crede, când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se vor face roşii”. Minunea s-a înfăptuit şi cele două fete au leşinat de emoţie. Nişte trecători le-au văzut şi le-au stropit cu apă. De la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat, de Paşte.

Etnografii de la INP susține că și udatul face parte din sistemul complex de obiceiuri și tradiții care începe cu șapte săptămâni înainte Duminica Învierii și continuă cu 7 săptămâni după aceasta. 

Aceste obiceiuri și tradiții au ca scop asigurarea bunului mers al vieţii.

„În comunitatea tradiţională pregătirile pentru sărbătoarea Paştelui încep încă din prima zi a Postului Mare, care durează şapte săptămâni. Ciclul pascal se continuă după Duminica Învierii, cu încă şapte săptămâni, până la Înălţare.

Fiecare dintre aceste săptămâni este punctată de sărbători cu rezonanţă în calendarul religios, dar şi de obiceiuri populare sau de gesturi şi acte mărunte menite să influenţeze pozitiv mersul lucrurilor sau să remedieze abaterile de la regulile impuse de calendarul popular”, se artă într-un articol dedicat obiceiurilor de Paști publicat de Institutul Național al Patrimoniului.