Ce zile libere urmează pentru români în 2023. Când se vor bucura de o nouă minivacanță, în ce perioadă se stă cel mai mult degeaba

0
Publicat:

După minivacanța de Paște, românii se vor bucura în curând de alte libere. Este vorba despre 1 mai, dată din calendar devenită liber legal. Și pentru că în acest an pică luni, vorbim de o altă minivacanță, luând în considerare și weekendul 29-30 aprilie.

Litoralul românesc FOTO Ovidiu Oprea
Litoralul românesc FOTO Ovidiu Oprea

Una dintre cele mai lungi minivacanțe din 2023 se anunță de Ziua Copilului și Rusalii, care vor fi în aceeași perioadă. Având în vedere că 1 Iunie este într-o zi de joi, iar apoi urmează și Rusaliile (cu zi liberă, luni, pe 5 iunie), românii vor petrece timp de 5 zile, de pe 1 iunie până pe 5 iunie (inclusiv). Tot ce trebuie să faci este să-ți iei concediu pe 2 iunie(vineri).

15 august (Adormirea Maicii Domnnului) va fi într-o zi de marți și poți crea punte cu weekend-ul 12-13 august și să iei o zi de concediu pe 14 august, având astfel 4 zile libere.

Având în vedere că Sf Andrei se sărbătorește într-o zi de joi, iar 1 Decembrie într-o zi de vineri, poți avea 4 zile libere, unind sărbătorile legale cu weekend-ul 2-3 decembrie.

Dacă în anii precendenți am sărbătorit Crăciunul într-o zi de weekend, în 2023, acesta va fi luni. Prin urmare, poți avea 4 zile libere, de pe 23 decembrie (sâmbăta) până pe 26 decembrie (marți).

Zile libere de la stat pentru bugetari

Bugetarii vor avea în 2023 noi zile libere pe 2 iunie și 14 august, pentru a crea astfel punți între zilele deja libere și weekenduri.

  • 2 iunie (vineri) – a doua zi după Ziua Copilului
  • 14 august (luni) – cu o zi înainte de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Astfel, bugetarii mai au 2 minivacanțe în 2023: 1 – 5 iunie 2023, respectiv 12 – 15 august 2023.

Câte zile libere mai sunt până la sfârșitul anului:

  • 1 mai – luni – Ziua Muncii
  • 1 iunie – joi – Ziua Copilului
  • 2 iunie - vineri - doar pentru bugetari
  • 4 iunie – duminică – Rusalii
  • 5 iunie - luni – Rusalii
  • 14 august - luni - doar pentru bugetari
  • 15 august – marți – Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie – joi – Sfântul Andrei
  • 1 decembrie – vineri – Ziua Națională a României
  • 25 decembrie – luni – Crăciunul
  • 26 decembrie – marți – Crăciunul
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite