Cât plătește statul pentru aducerea în țară a fugarilor. Gorghiu: „3 bilete de avion. La care se adaugă costurile diurnei şi ale cazării ofiţerilor de poliţie”

0
Publicat:

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, sâmbătă, 20 ianuarie, că săptămâna trecută au fost aduşi în ţară 17 fugari şi a detaliat care au fost costurile suportate de statul român pentru acest proces, în ultimii trei ani, conform Agerpres.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu pe scenă, la o conferință, ține un discurs
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu. Foto: Arhiva Adevărul

"Pentru aducerea în ţară a unui fugar, statul cumpără 3 bilete de avion. La care se adaugă costurile diurnei şi ale cazării ofiţerilor de poliţie implicaţi în preluarea persoanei căutate", a scris Gorghiu pe Facebook.

Ministrul aminteşte că în 2021 statul a cheltuit peste 9,4 milioane de lei pentru aducerea în ţară a fugarilor, în 2022 peste 8,6 milioane de lei, iar anul trecut suma a urcat la peste 10 milioane de lei.

"Anul acesta vom avea o lege potrivit căreia fugarul plăteşte costurile aferente aducerii lui în ţară. Proiectul de lege a fost pus marţi în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiţiei. Fenomenul fugarilor trebuie stopat! Pedeapsa trebuie executată în ţară", spune Gorghiu.

Cei 17 fugari au fost aduşi în România din Irlanda, Italia, Franţa, Austria, Germania, Polonia, Marea Britanie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite