Care vor fi noile tendinţe din piaţa muncii: angajaţii vor colabora cu mai multe firme iar contractul de muncă va deveni istorie
0Angajatul viitorului vrea program flexibil şi nu va mai depinde de o singură companie, ci va colabora cu mai multe firme pentru a-şi asigura veniturile.
Pogramul flexibil, parteneriatul dintre angajat şi companie şi munca de acasă. Acestea sunt doar câteva dintre tendinţele care deja se fac resimţite pe piaţa muncii. Chiar şi în cea din România, atrag atenţia specialiştii în resurse umane. Potrivit acestora, contractul de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, cu un singur angajator, ar putea deveni istorie.
„Daca se renunţă la contractele de muncă, se fac nişte economii la bugete. Companiile mici nu ar avea mult de câştigat, dar companiile mari ar resimţi din plin acei bani. Oricum, fluctuaţia de personal de la o companie la alta este deja destul de mare. Oamenii nu mai stau angajaţi într-o companie toată viaţa”, a explicat, pentru „Adevărul”, Gabriel Chicioreanu, specialist în recrutare.
În ce industrii se poate lucra de acasă
Dacă în Uniunea Europeană tot mai multe persoane preferă să lucreze de acasă şi nu de la birou, situaţia e puţin diferită în România. Doar anumite industrii le permit angajaţilor să lucreze de acasă, fără a veni la birou. În schimb, companiile, în special cele multinaţionale, au început să le ofere şansa ca o zi din cinci să nu vină la sediul companiei.
„Sunt deja industrii, cum ar fi cele creative sau IT-ul, în care salariaţii deja lucrează de acasă. Şi nu doar două zile, ci chiar mai mult. Mai mult decât atât, inclusiv prin legislaţia din România este permis o zi pe săptămână lucrul de acasă, fără ca angajatul să aibă nevoie de nişte aprobări speciale”, a completat Chicioreanu.
Specialistul în recrutare avertizează însă că nu toate meseriile se pretează acestui tip de muncă. „Spre exemplu, un vânzător nu are cum să lucreze de acasă. Cineva care lucrează pe maşini industriale, în fabrică, în uzine, nu are cum să lucreze de acasă. Şi putem continua cu astfel de exemple. Dar da, angajaţii români încep să îşi dorească din ce în ce mai mult să aibă această posibilitate”, a punctat recrutorul.
Colaborarea cu mai mulţi angajatori
Directorul de resurse umane al unei companii de telecomunicaţii din România, a explicat în cadrul unui eveniment organizat de Ziarul Financiar, că anumiţi angajaţi ai companiei pot să lucreze două zile din cinci de acasă, însă e vorba de doar 6% din totalul acestora. O altă tendinţă care se observă deja şi în piaţa muncii de la noi este faptul că angajaţii devin parteneri sau furnizori în mai multe proiecte, ei nefiind legaţi de un singur angajator. Se întâmplă, de pildă, chiar în domeniul resurselor umane.
„Spre exemplu, o parte din cei care sunt manageri de resurse umane au titulatura de HR partner. Asta înseamnă că o companie, în loc să internalizeze şi să îi ofere contract de muncă, lucrează cu un freelancer şi lucrează cu compania respectivă pentru serviciile de recrutare”, a comentat Gabriela Chicioreanu.
Programul de lucru de opt ore pe zi ar trebui să dispară
Din acest motiv, programul de lucru de opt ore pe zi ar trebui să dispară. Ceea ce s-ar putea întâmpla în scurt timp, în condiţiile în care generaţia celor născuţi după 1994, respectiv Millenialii, nu înţeleg noţiunea de a sta peste program. Aceştia pun accent pe echilibrul dintre viaţa privată şi cea profesională şi aleg un loc de muncă în care să poată avea parte de acest echilibru. O recunosc chiar reprezentanţi ai unor companii foarte mari prezente la noi în ţară.
„Acest lucru este dat de ceea ce înseamnă această digitizare, pentru că ei sunt foarte conectaţi la lucruri foarte precise şi clare. Chestiunea veche cu loialitatea, acel angajat minunat, japonezul lifetime job, la ei nu ştiu dacă va dispărea, dar la noi sigur dispare rapid”, spune Mihai Marcu, CEO Medlife, în cadrul unui eveniment organizat de compania PriceWaterHouse Coopers.
„Din punctul meu de vedere, generaţia tânără vrea să muncească pentru un scop. Generaţia tânără nu are toleranţa pe care o avea generaţia noastră. Radicalismul lor este permis şi de faptul că au o lume întreagă să-şi manifeste oportunităţile. Ei, în fiecare clipă, sunt cetăţeni globali”, a conchis Sergiu Oprescu, CEO la Alpha Bank, în cadrul aceluiaşi eveniment.