Black Friday la români cu oferte nebuloase: „Ieri era 2.500 lei, azi e 3.400 la ofertă specială”
0Black Friday a debutat în forță, în România, iar oamenii se reped să cumpere produsele pe care poate că au așteptat luni bune sau poate chiar ani ca să le cumpere la prețuri rezonabile. De multe ori, însă, lucrurile nu stau deloc așa, iar comercianții umflă prețurile.
Socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea de la târg, spune o veche vorbă românească, iar de Black Friday lucrurile chiar așa stau. Deși comercianții au pregătit câteva oferte tentante, în parlel mulți dintre ei au majorat prețurile la unele produse. Iar oamenii care fie și-au cumpărat acele produse anterior, fie le urmăreau de mult timp, au semnalat aceste promoții mincinoase pe internet.
Discuțiile despre Black Friday au monopolizat grupul de Facebook Buget de Familie. Pe acest grup, oamenii obișnuiesc să prezinte fel de fel de oferte și să vină cu sfaturi privind promoțiile marilor retaileri, dar și din supermakerturi sau din magazinele online.
„Prost anul ăsta”
Internauții consideră că în acest an ofertele sunt mai puțin tentante ca oricând. „Prost anul ăsta”, a comentat cineva, iar imediat ceilalți membrii ai grupului i-au dreptate. „O să aibă vânzări slabe! Foarte prost pregătit ziua de anul ăsta de Black Friday! Pentru mine nu mi se pare la ofertă nimic. Egal=0 țeapă!”, a scris un internaut. „Slab e puțin spus”, au venit și alte confirmări.
Alții au venit cu exemple de oferte mincinoase, în unele cazuri chiar la retaileri considerați serioși. A fost și cazul unei femei care a găsit modelul de telefon pe care îl cumpărase anterior cu un preț, mai scump cu circa 1.000 de lei. „Un preț foarte nesimțit. L-am achiziționat cu 5.200 acum câteva luni”, a scris ea, iar alături a postat și o imagine cu telefonul respectiv.
Și alții au venit cu exemple similare. Spre exemplu, cineva a plătit, în urmă cu o lună, cu aproape 600 de lei mai puțin pentru o combină frigorifică.
„Achiziționat acum aproximativ o lună cu 2.500 lei”, a scris un internaut, iar postarea a fost însoțită și de o fotografie.
Nu au fost singurele. „Reduceri din părți, au explodat prețurile! Combina frigorifică, ieri era 2.500 lei și azi este la 3.400 de lei, ofertă specială.” Altcineva a pățit același lucru cu un alt produs. „La fel urmăresc și eu un cuptor încorporabil. 2600 era luna trecută, 3.400 acum”, a scris persoana respectivă. Altcineva a vrut să își ia un telefon mobil, iar pe site îi apărea la prețul de 5.499 lei. Când să-l plătească, însă, a avut parte de o surpriză neplăcută: „După m-am trezit că am de plată 6.799 lei...”
„Aproape toate produsele pe care le urmăream noi au prețul mărit cu tot cu reducere. Nu m-am uitat la lego deoarece am luat zilele trecute la preț super bun față de alte site-uri. Dar mă aștept ca și el sa aibă prețul mărit. Se practică din ce în ce mai des, peste tot”, a fost o observație bună.
„Până săptămâna trecută era 200 și un pic de lei”, a scris cineva care a postat o fotografie cu un espressor.
„Pus în coș de câteva zile, cu preț în jur de 630 lei, dimineață în coș apare cu 700”, a scris altcineva despre un alt produs.
„Cuptoare, hote, chiuvete, uscătoare de rufe, toate astea mi se par mai scumpe sau la prețul la care erau acum o lună și un pic, tot la astea prețul a fost mărit înainte”, a remarcat cineva.
Există și români fericiți
Au existat însă și cazuri fericite. Alții scriu că au găsit produsele pe care le voiau la prețuri bune. Iar unii s-au grăbit să-i combată pe cei care au semnalat probleme, fără să poată să explice însă cum prețul unor produse crește subit chiar de Black Friday. „Din păcate mulți nu înțeleg 2 aspecte:1. Pe site vor rămâne și produse care nu intră în oferta de Black Friday, astfel că prețul nu se reduce.2. Când stocul eMAG se termină, prețul se actualizează cu al următorului furnizor, pentru că eMAG e Marketplace și sunt și alți vânzători pe site, care vând produse la prețul lor, care desigur e mult mai mare decât al eMAG-ului.Totul este la vedere, trebuie doar să fim atenți și să citim, doar așa prindem produse la un preț bun.”
Argumentele sale nu au fost însă valide în rândul altor internauți. „Dacă am pus în coș un produs cu preț mai mic, ar trebui să găsesc "stoc epuizat", nu să rămână produsul în coș cu un pret mai mare, dacă e vorba de alt furnizor”, a comentat cineva.
Alții s-au lăudat cu cumpărăturile făcute și au semnalat faptul că au găsit într-adevăr oferte bune. „Uscător de rufe Whirlpool , cu 1.699 de lei , redus de la 3.000 de lei. Îl urmăream de mult timp”, a scris altul. „Dyson v10 absolute la emag e redus mult mai bine decât a fost la Dyson pe site”, a fost altă observație.
„Pentru fanii acestei cafele, este un pret super bun, sub 100 de lei nu o găsesc pe nicaieri”, a scris cineva despre o cafea care se vinde acum cu 59 de lei. „Scutecele Huggies au preț bun la pachete mai mari”, a semnalat o mămică, fără a spune despre ce ofertă este vorba. „Sunt reduceri mari la scutecele pampers pants!”, i-a dat dreptate alta.
Despre problemele de Black Friday a vorbit și analistul Adrian Negrescu, într-un interviu pentru „Adevărul”. El a oferit mai multe sfaturi și soluții AICI.