AVERTIZARE METEO de ploi însemnate cantitativ, de sâmbătă noapte până marţi dimineaţa, în toată ţara
0Administraţia Naţionala de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rea, valabilă în intervalul 9 ianuarie, ora 23.00 - 12 ianuarie, ora 09.00, potrivit căreia în cea mai mare parte a ţării se vor înregistra ploi bogate cantitativ şi precipitaţii mixte în zona de munte.
Astfel, în intervalul menţionat, în regiunile vestice, nordice şi centrale, temporar vor fi mai ales ploi, iar în zona montană înaltă se vor semnala precipitaţii mixte.
În Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei, nordul Transilvaniei, Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali precipitaţile vor cădea aproape continuu, iar cantităţile de apă ce se vor cumula pe durata întregului interval, vor fi local de 25...30 l/mp şi pe arii restrânse de 40...50 l/mp.
Vântul va prezenta intensificări temporare îndeosebi la munte şi în regiunile vestice, cu viteze mai mari în cursul nopţii de luni spre marţi (11/12 ianuarie), când în zonele montane va sufla tare.