Avertizare meteo: caniculă în jumătate de ţară. Temperatura va urca la 37 de grade Celsius

0
0

Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că vineri, 31 iulie, va fi caniculă în jumătatea de sud a ţării.

Temperaturile vor urca vineri, 31 iulie, până la 37 de grade Celsius, iar noaptea de vineri spre sâmbătă va fi una tropicală, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie, care a transmis şi o avertizare meteo de caniculă.

În cursul zilei de vineri, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar noaptea de vineri spre sâmbătă (31 iulie/01 august) va fi tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade.

Disconfortul termic se va menţine ridicat şi în Banat şi sudul Moldovei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi.

avertizare meteo canicula
Societate


Ultimele știri
Cele mai citite