Video „Comuniștii o dragau”. Dezbatere aprinsă între localnicii din Galați după ce un inginer a povestit cum era întreținută insula din mijlocul Dunării
Insula din mijlocul Dunării, din zona Galațiului, a reaprins o dezbatere între localnici după ce un gălățean a relatat pe Facebook discuția cu un inginer constructor care a lucrat în anii ’70 și ’80. Potrivit acestuia, formațiunea era dragată periodic pentru îndepărtarea aluviunilor. Mai mulți gălățeni susțin că își amintesc navele de dragare și lucrările făcute în zonă.

„Am avut o discuție cu unul din inginerii constructori veterani ai vremurilor de demult apuse din comunism. Nu mai sunt mulți din acea perioadă printre noi”, a scris gălățeanul pe Facebook.
Acesta a povestit că inginerul i-a explicat cum se lucra pe Dunăre în anii ’70 și ’80 și că, la un moment dat, i-ar fi spus: „Costele, tu știi că insula asta nu e în regulă să fie lăsată așa? Tu știi că odată la 3 ani comuniștii o dragau cu două nave? Una pe o parte și una pe cealaltă, o barjă pleca în aval să descarce, altă barjă urca în amonte la Brăila.”
Autorul postării spune că informația potrivit căreia insula era dragată periodic a mai fost menționată, dar că există și persoane care au contestat-o.
„Cum asta am mai auzit, dar infirmat de unii ce ocupă anumite posturi la AFDJ și nu numai, cum specialiști ai vremii nu mai găsim decât prea puțini și aceștia ținuți în umbră și ignorați de cei puși politic, rog comunitatea aceasta frumoasă de 20.000 membri să comenteze dacă au informații (de la părinți sau bunici), poate au lucrat, poate există ceva poze”, a mai scris gălățeanul.
În opinia sa, depunerile de aluviuni reprezentau un risc dacă nu erau îndepărtate periodic.
„Comuniștii realizaseră pericolul insulei, indiferent de adâncimea Dunării, aluviunile punând în pericol dacă ignorau depunerile ani la rând”, susține autorul postării.

Acesta consideră că după 1989 s-a pierdut o parte importantă din experiența specialiștilor care lucrau la întreținerea Dunării.
„Noi după Revoluție am pierdut specialiștii și vedem rezultatele”, a mai transmis gălățeanul, cerându-le celor care au informații sau fotografii din acea perioadă să contribuie la clarificarea situației.
Pădurea de sălcii din mijlocul Dunării. A devenit în scurt timp o atracție turistică VIDEOGălățenii își amintesc de navele de dragare
Postarea a adunat numeroase reacții. Unii localnici spun că își amintesc foarte bine lucrările de dragare de pe Dunăre.
„Da, eu eram copil și-mi aduc aminte că foarte, foarte des se draga acea insulă, deoarece crea probleme navelor de mare tonaj care circulau pe Dunăre și nu erau puține. Chiar mergeam la turnul TV să le admir cum treceau grațioase pe Dunăre”, a povestit un localnic.
„Nu mă pricep, dar cred că domnul inginer are dreptate. Clar, până după ’90 nu a existat insula pe mijlocul Dunării. Se draga periodic”, a comentat o altă persoană.
Un alt gălățean susține că își amintește că zona era dragată în mod constant: „Insula a fost dragată tot timpul exact cum a spus acel inginer”.
O altă mărturie vine de la un localnic care spune că a copilărit în apropierea fluviului:
„Am copilărit lângă Dunăre, auzeam în fiecare zi pe timpul comuniștilor drăgi care dragau toată Dunărea ca să nu se depună bancuri de nisip.”, a spus acesta.
Un alt comentator afirmă că lucrările se făceau anual: „Înainte de ’89 se draga în fiecare an zona insulei și, 1 km mai sus, era zona unde așteptau barjele pentru portul mineralier la descărcat”.
Există însă și opinii diferite
Nu toți cei care au comentat sunt de acord că insula reprezintă o problemă pentru navigație.
Un localnic spune că formațiunea exista și la începutul anilor ’80, însă era mult mai mică.
„Acea insulă exista și la începutul anilor ’80. Era mult mai mică și mai înaltă, cu vegetație bogată, situată puțin mai în aval de Zaclău. Nu încurcă circulația nici atunci, cum nu încurcă nici acum”, a scris acesta.
Potrivit aceleiași mărturii, șenalul navigabil era pe partea Galațiului, iar între insulă și malul tulcean exista suficientă adâncime pentru anumite ambarcațiuni.
„Natura își urmează cursul. Insula a fost acolo va continua sa existe, omul își pune amprenta pe moment. Este destulă apa pe șenalul navigabil sa treacă și nave maritime”, a transmis altă persoană.
Mânjii din paradisul de la Dunăre. „Insula Cailor, mai bogată cu două bătăi de inimă, am rămas uimiți…“ VIDEO„Care e pericolul insulei? Invoci comuniștii ignorând post-comuniștii care au fost și și-au lăsat odraslele la butoane, faliment economic înainte de ’89, devalizări astronomice după ’89, asta e istoria comunistă și post-comunistă a României”, a spus alt gălățean.
Cum a apărut insula
Formațiunea de nisip din mijlocul Dunării a devenit vizibilă în mod evident în perioada secetei din 2003, când debitul fluviului a scăzut considerabil.
Inițial, era un simplu banc de nisip, care ieșea la suprafață atunci când nivelul Dunării cobora. În timp, depunerile de aluviuni s-au acumulat, iar pe suprafața nou formată s-a instalat vegetația.
Sălciile au colonizat treptat zona, transformând bancul de nisip într-o adevărată pădure.
În anii următori, formațiunea s-a extins, ajungând la peste doi kilometri lungime și o suprafață de aproximativ patru hectare.
Astăzi, insula din mijlocul Dunării este și un punct de interes pentru gălățeni și pentru cei care explorează fluviul cu barca. Zona a devenit un refugiu pentru păsări și alte specii.
Așadar, pentru a stabili dacă insula reprezintă sau nu un risc pentru navigație și dacă sunt necesare lucrări de dragare, sunt necesare evaluări tehnice din partea specialiștilor.





















































