327 de cazuri noi de coronavirus în România în ultimele 24 de ore. Bilanţul total a ajuns la 12.567 îmbolnăviri

0
0

Bilanţul total al persoanelor infectate în România cu noul coroanvirus a ajuns vineri la 12.567 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate 327 de cazuri noi. În acelaşi timp sunt înregistrate 726 de decese, iar 4.328 de persoane s-au vindecat. Suceava rămâne judeţul cu cele mai multe cazuri, 2.859.

Până astăzi, 1 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.567 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.328 au fost declarate vindecate şi externate.

Totodată, până acum, 726 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea şi Călăraşi, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 327 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 249 de pacienţi. 

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 12.060 de  persoane. Alte 20.886 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 183.688 teste.

Aproape 4.000 de persoane amendate în ultimele 24 de ore

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 511 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. 

Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 3.957 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.066.342 de lei.

Aproape 2.400 de români aflaţi peste hotare confirmaţi cu noul virus

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 2.348 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franţa, 271 în Germania, 71 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia  şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 91 de cetăţeni români aflaţi în  străinătate, 29 în Italia, 19 în Franţa, 26 în Marea Britanie, 8 în Spania, 4 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia şi unul în SUA, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 21 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 8 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri