Testul de sânge care le spune bolnavilor de cancer cât de bine funcţionează tratamentul lor, disponibil şi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un simplu test de sânge vă poate indica dacă tratamentul pe care îl urmaţi contra cancerului are efect. FOTO: Shutterstock
Un simplu test de sânge vă poate indica dacă tratamentul pe care îl urmaţi contra cancerului are efect. FOTO: Shutterstock

De multe ori, pacienţii cu cancer aflaţi sub tratament îşi pun întrebarea: “Oare funcţionează tratamentul, mai are rost să continui?” Pentru aceşti bolnavi a fost conceput testul Maintrac, un produs german care le va reda pacienţilor cu cancer ceva ce credeau că au pierdut: controlul asupra evoluţiei stării lor de sănătate.

Acest test, disponibil şi în România, monitorizează celulele tumorale din sânge (celule eliberate de tumori) şi în funcţie de evoluţia lor poate indica succesul sau eşecul terapiei. 

Astfel, testul îi permite bolnavului să nu aştepte la nesfârşit testând tratamente care poate nu i se potrivesc, să irosească timp atât de preţios şi să-şi piardă puterile luptând cu efecte adverse care puteau fi evitate. 

Testul îi oferă din start posibilitatea unui tratament personalizat şi eficient şi îi poate spune oricând dacă schema de chimioterapie în care a intrat sau în care este programat să intre este sau nu cea potrivită pentru el. 

E simplu: dacă pe parcursul chimioterapiei testul arată un număr în scădere al celulelor tumorale, atunci tratamentul funcţionează. 

Dacă celulele cresc, atunci ar trebui schimbat ceva în terapie. 

„Testul Maintrac face mai mult decât să spună că medicamentele pe care le primim sunt cele potrivite sau nu – prin utilizarea unor doze standard de medicamente în laborator, specialiştii pot spune cu ce trebuie înlocuită medicaţia actuală dacă nu vine cu rezultatele sperate. Pot fi testate 6 citostatice sau o combinaţie a lor, ca să ne dăm seama care funcţionează cel mai bine. Iar după terminarea tratamentului, tot acest test este cel care poate indica riscul de recidivă înainte ca aceasta să se transforme în metastaze văzute de medici la computerul tomograf sau la radiografie”, explică doctor Isabela Komporaly.  

Testul Maintrac monitorizează numărul celulelor tumorale şi dacă pacientul este sub alt tratament - cel naturist, de pildă.

“Când primeşti acest diagnostic şi începi un anume tip de tratament, ai mereu senzaţia că participi la o loterie, că este o chestiune de noroc să afli că medicamentele primite au funcţionat, că nimic nu este şi nu poate fi sigur în privinţa tratării. Acum, mulţumită acestei tehnici germane, lucrurile nu mai stau aşa. În orice moment poţi să ai informaţii despre cât de bine funcţionează tratamentul care ţi s-a propus. Este un ajutor în plus în echipa medic-pacient, un ajutor cu adevărat vital”, adaugă Isabela Komporaly. 

În ce constă testul şi în cât timp primiţi rezultatele

Testul se realizează numai în Germania aşa că probele dumneavoastră de sânge trebuie să ajungă la specialiştii de acolo. Cum se va întâmpla asta şi cum vor fi prelevate? Există mai multe opţiuni. Cea mai simplă este să contactaţi direct  reprezentantul oficial al Maintrac Germania, printr-un telefon la numărul 0374 01 01 51 sau printr-un email la contact@testulmaintrac.ro.
 

Veţi primi toate îndrumările privind completarea unui formular şi primirea unui kit de recoltare/transport cu care veţi merge la medicul oncolog sau la o clinică pentru prelevarea sângelui. Proba va fi trimisă mai departe la partenerilor germani prin intermediul reprezentantului sau o puteţi trimite chiar dumneavoastră în Germania. Un raport complet cu rezultatele va sosi în 7-10 zile.

Întrebări frecvente şi răspunsuri despre testul Maintrac

Pot face testul dacă sufăr de orice tip de cancer?
 

Nu, persoanele care suferă de forme de leucemii sau de limfoane nu pot face această analiză. Testul detectează celulele tumorale epiteliale – adică cele care se formează în cazul tumorilor epiteliale şi în cel al carcinoamelor. Aşadar, testul este potrivit pentru orice tumoră solidă nu pentru cele hematologice.


Pot face testul şi dacă nu am un diagnostic de cancer, dar vreau pur şi simplu să văd dacă am astfel de celule

în sânge?

În niciun caz. Testul nu este o metodă de diagnostic, nu depistează cancerul, ci îi arată evoluţia pe baza unor măsurători. Este posibil să avem astfel de celule în sânge fără să avem, de fapt cancer. Simpla lor apariţia pe buletinul de analize nu înseamnă nimic.


Există anumite valori de referinţă cu care sunt comparate valorile mele de celule epiteliale tumorale circulante?


Nu, nu există aşa ceva, tocmai pentru că suntem diferiţi şi fiecare caz este unic. Din acest motiv este nevoie de cel puţin două măsurători, pentru ca specialiştii să stabilească valoarea de referinţă atunci când realizează primul test. Dumneavoastră sunteţi referinţa.


Cum ar putea acest test să îmi spună înainte de a începe chimioterapia ce medicamente sunt cele mai potrivite pentru mine?


Simplu – peste proba de sânge pe care o trimiteţi sunt puse în laborator doze standard de medicamente pentru specialiştii să poată vedea care anume distruge mai bine celulele tumorale circulante. Se poate testa orice citostatic – fiecare în parte sau o combinaţie a lor.


Cum poate testul să determine dacă funcţionează sau nu chimioterapia în cazul meu?


Pe baza numărătorilor făcute înainte de chimioterapie sau la debutul ei, testul poate arăta dacă celulele tumorale circulante cresc sau scad. Fiind sub tratament, ar trebui să scadă. Asta dacă citostaticul este eficient. Dacă acest lucru nu se întâmplă, terapia ar trebui schimbată pentru că nu este eficientă.


Cum poate acest test să mă ajute pe perioada terapiei de menţinere?

Testul vă spune în permanenţă cum evoluează celulele tumorale rămase în organism. Pacienţii care au creşteri ale numărului acestor celule pe parcursul tratamentului de menţinere au riscuri mai mari de recidivă. Este recomandată efectuarea unui astfel de  test la fiecare 3 luni pe perioada terapiei de menţinere, iar dacă numărule celulelor este în creştere, este indicată schimbarea terapiei.


Pot să fac testul doar dacă am făcut chimioterapie? Dacă am ales un tratament naturist nu-mi pot supraveghea numărul de celule tumorale?


Ba da. testul monitorizează numărul acestor celule şi dacă sunteţi sub alte tratamente, nu doar dacă aţi optat pentru chimioterapie. Inclusiv terapia de menţinere poate fi făcută şi fără să fie precedată de chimioterapie, iar testul vine cu rezultatele şi în acest caz.


Poate acest test să prevină metastazele?

Nu, nu poate preveni metastazele, este un test de monitorizare a celulelor tumorale circulante, nu le poate opri evoluţia. Însă ce poate face acesta este să anunţe prezenţa acestor metastaze în formare cu mult înainte de depistarea lor prin imagistică. Metastazele sau recidiva pot fi detectate imagistic la dimensiuni minime de 1 mm. 1 mm de masă tumorală este asociat cu peste 100.000 celule tumorale circulante. Dacă însă pacientul are sub 100.000 celule tumorale, şi numărul este în creştere faţă de determinarea anterioară, riscul de recădere este crescut, iar acest lucru nu poate fi reflectat prin tehnica imagistică.


Costul testului poate fi decontat de casa de asigurări în România?


Din păcate, nu. Deocamdată. se fac demersuri pentru ca acest lucru să se schimbe.


Care sunt beneficiile pentru pacienţii care folosesc acest test?


Acesta vine cu un răspuns precis şi rapid despre eficienţa terapiei pe care o urmaţi. Este testul care vă permite să nu mai pierdeţi timp important încercând scheme de tratamente sau aşteptând ca posibilele metastaze să apără la investigaţii imagistice. De asemenea, testul vă spune în permanenţă dacă sunteţi pe drumul cel bun în tratarea cancerului.


Există şi dezavantaje?

Rezultatele testului te pune permanent faţă-n faţă cu situaţia reală a bolii, îţi spune rapid şi sincer în ce punct te afli, iar pentru unii, poate fi greu de dus. Rezultatele sunt aşteptate cu teamă, poate numărul celulor nu este în scădere şi acest lucru poate fi un semn nu tocmai bun. Dar încrederea că prin această analiză tratamentul poate fi mereu ajustat spre binele bolnavului e mai puternică decât sentimentele de nesiguranţă.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite