Peste 8.000 de români au cancer de colon

0
0

Luna martie este Luna Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului de Intestin Gros, ocazie cu care Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) trage un semnal de alarmă cu privire la numărul mare de români care suferă de această boală.

Astfel, potrivit celor mai noi statistici, la noi în ţară, peste 8.500 de persoane sunt diagnosticate cu cancer al intestinului gros, afecţiunea fiind pe locul al doilea ca frecvenţă în rândul ambelor sexe.

Şanse mari de vindecare

Specialiştii avertizează că în multe cazuri afecţiunea este depistată în stadiu avansat, circa 20% din bolnavi fiind diagnosticaţi în stadiul de metastază. Cancerul intestinului gros apare în general după vârsta de 50 de ani, iar în faza de debut, boala nu se manifestă. De aceea, specialiştii recomandă ca, după această vârstă, să se consulte medicul anual, deoarece cancerul intestinului gros poate fi vindecat dacă tratamentul este început la timp. În plus, este indicat ca orice persoană să cunoască factorii de risc şi metodele de prevenire a cancerul intestinului gros.

În acest sens, în perioada 7-31 martie în trenurile Metrorex, magistrala M2 (Berceni-Pipera) există afişe cu sloganul „Ce NU ştiţi despre cancerul intestinului gros?", iar pe 26 şi 27 martie va fi organizată o minicaravană în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle. Cei care doresc să susţină această campanie pot accesa pagina de Facebook: http://www.facebook.com/pages/Campanie-Ce-nu-stii-despre-cancerul-intestinului-gros/133608763374071.

Sănătate


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri