La 100 de dolari testul, precizia este inferioara datului cu banul | adevarul.ro

La 100 de dolari testul, precizia este inferioara datului cu banul

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Daca pneumonia atipica provoaca panica, la Institutul de Boli Infectioase "Matei Bals" din Bucuresti, "gripa ucigasa" e privita deocamdata ca o afacere deosebit de banoasa. Seful Institutului,

Daca pneumonia atipica provoaca panica, la Institutul de Boli Infectioase "Matei Bals" din Bucuresti, "gripa ucigasa" e privita deocamdata ca o afacere deosebit de banoasa. Seful Institutului, doctorul Adrian Streinu Cercel, al carui nume a fost implicat in "Scandalul SIDA", a profitat de agitatie si a luat un echipament ultrasofisticat pentru "identificarea agentului etiologic responsabil de producerea pneumoniei atipice." Aceasta in conditiile in care, chiar domnia sa a recunoscut ca, la sase luni dupa aparitia SARS, cercetatorii nu au descoperit inca un test care sa arate cu certitudine daca o persoana este infectata. Directorul Institutului ne-a declarat ca aparatul a fost primit ca donatie de la o mare firma de medicamente. Testele cu care lucreaza masinaria costa insa bani grei, pe care ii plateste statul. "Donatia" ocoleste licitatiile, iar testele, care vor fi cumparate de aici incolo de la o singura companie vor costa de multe ori mai mult ca aparatul. "In jur de 100 de dolari costa un test", spune directorul Streinu. Tot domnia sa recunoaste ca ultraperformantul aparat are o precizie de numai 40 la suta. "Costurile unui test sunt mari, insa gradul de precizie va creste odata cu identificarea agentului patologic. Echipamentul este in prezent folosit pentru cercetare, pentru cazuri deosebite. El nu va fi folosit numai pentru identificarea pneumoniei atipice. Are o mare arie de aplicabilitate. Tuberculoza, de exemplu, e diagnosticata prin mijloace clasice in sase saptamani. Acest aparat o identifica in 20 de minute.", a mai spus directorul Streinu. Din cauza faptului ca multe firme doneaza aparate pentru a face spitalele dependente de consumabile scumpe, legea obliga ca fiecare donatie sa treaca printr-o directie de specialitate din cadrul Ministerului Sanatatii. Seful acestui departament, dr. Ion Buraga, nu stia nimic ieri de donatia de la Institutul "Bals". Revenind la pretextul introducerii aparatului in Institutul Bals, pneumonia atipica, sa remarcam ca datul cu banul are o precizie superioara masinariei, de 50 la suta.

Top articole

Partenerii noștri