Decesele cauzate de bolile de inimă pot fi prevenite
0Aproximativ 42 la sută din decesele înregistrate în rândul bărbaţilor şi 55 la sută din cele în rândul femeilor sunt cauzate de boli cardiovasculare, acestea fiind principala afecţiune mortală în România, arată cele mai noi date statistice.
Din această cauză, în România va fi demarată o campanie de prevenire a bolilor cardiovasculare, prin care se va urmări eliminarea factorilor de risc cardiovascular: alimentaţia bogată în grăsimi saturate, lipsa mişcării şi fumatul.
Cercetările au demonstrat că 80 la sută din decesele provocate de afecţiuni cardiovasculare pot fi prevenite prin eliminarea factorilor de risc cardiovascular, în special prin consumul alimentelor care nu dăunează inimii şi vaselor de sânge, adică cele cu grăsimi nesaturate. Prin această campanie se urmăreşte reducerea cu 10 la sută a mortalităţii din cauze cardiovasculare, în următorii cinci ani.
Ce grăsimi trebuie să consumăm
„Dieta are un rol crucial în prevenirea bolilor cardiovasculare, deoarece nivelul colesterolului, principalul inamic al vaselor de sânge, este influenţat de grăsimile din alimentaţie", explică profesorul doctor Pekka Puska, preşedintele Federaţiei Mondiale a Inimii.
Pentru a preveni afecţiunile cardiovasculare trebuie redus consumul alimentelor bogate în grăsimi saturate şi trans-, precum untul, brânzeturile sau carnea grasă.
Acestea ar trebui înlocuite cu produse bogate în grăsimi nesaturate, precum uleiul de floarea-soarelui, de soia, de măsline, cu fructe oleaginoase (migdale, alune, fistic) şi peşte gras.