Coacăzele negre cresc puterea de concentrare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt situate în topul fructelor cu cel mai mare conţinut de antioxidanţi. Coacăzele negre sunt bogate în vitamina C (între 60 şi 192 mg la 100 g fructe) şi, în plus, datorită unor substanţe din compoziţie (antocianine), ele păstrează această vitamină în forma activă biologic în toate preparatele terapeutice: infuzie, suc, sirop, vin sau lichior.

Pe lângă vitamina C, coacăzele negre mai conţin vitaminele A, P, PP şi minerale precum magneziu, potasiu, calciu, fosfor, brom, fier şi zinc.

„Datorită nutrienţilor conţinuţi, coacăzele negre încetinesc procesul de îmbătrânire, îmbunătăţesc acuitatea vizuală şi combat radicalii liberi", precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie.

Unul dintre cele mai importante efecte benefice pe care le au aceste fructe îl reprezintă capacitatea lor de a împiedica deteriorarea celulelor nervoase de la nivelul creierului, mărind puterea de concentrare şi de memorare.

Mod de administrare

Infuzie: Se prepară dintr-o linguriţă de frunze de coacăz negru şi dintr-o cană de apă clocotită. Se lasă la infuzat zece minute. Se beau câte două căni pe zi.

Sirop: Se fierb 250 g de fructe într-un litru de apă până scade lichidul la jumătate. Se adaugă 250 g de zahăr şi se fierbe din nou până ce scade iar la jumătate. Siropul se toarnă cald în sticle. După ce se mai răceşte, se sigilează sticlele. Se iau 3-6 linguriţe de sirop pe zi. ;

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite