O ambulanță a accidentat mortal un biciclist. Autosanitara transporta un pacient

0
Publicat:

Șoferul unei ambulanțe, care care avea în funcțiune sistemele luminoase deoarece transporta un pacient, a accidentat mortal un biciclist, în județul Galați. Victima avea 30 de ani, iar bicicleta nu era echipată cu lumini. 

Biciclist omorât de o ambulanță FOTO:Arhivă Adevărul
Biciclist omorât de o ambulanță FOTO:Arhivă Adevărul

Tragedia a avut loc luni, 3 octombrie 2022, în jurul orei 05.00, pe DN24, între localitățile Munteni și Tecuci. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați – Biroul Drumuri Naționale și Europene au stabilit faptul că un bărbat de 64 ani, în timp ce conducea o autospecială tip ambulanță, care avea în funcțiune sistemele luminoase deoarece transporta un pacient, cu direcția de deplasare către municipiul Tecuci, la km 25+300 ar fi surprins și accidentat mortal un biciclist care s-ar fi deplasat în apropierea axului drumului în același sens de mers.

O ambulanță, care transporta un pacient a accidentat mortal un biciclist 

„În urma impactului, biciclistul, un bărbat de 30 ani, din comuna Vânători, a decedat. Acesta nu purta nici un element reflectorizant, iar bicicleta nu era echipată cu lumini sau elemente reflectorizante, în afară de catadioptrii de la pedale. Zona producerii acestui accident rutier este neiluminată”, a anunțat Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați. 

Conducătorul ambulanței posedă permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.

A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a petrecut acest tragic accident rutier.

Două TIR-uri s-au ciocnit pe DN25

Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă noapte, pe DN 25, în județul Galați. Două TIR-uri s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului puternic un șofer a rămas încarcerat, fiind grav rănit.

Un barbat de 61 ani, din comuna Vama Buzăului, județul Brașov, în timp ce conducea pe DN 25 un ansamblu format dintr-o autoutilitară și semiremorcă, având direcția de deplasare dinspre Galați către Tecuci, în localitatea Independența, la km 51+300 m, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt ansamblu format dintr-o autoutilitară cu semiremorcă, condus de un bărbat de 52 ani, din municipiul Suceava.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de la ISU, SMURD și Poliția Rutieră Galați.

Șoferul rănit, de 61 ani, a fost stabilizat și transportat la Spitalul Județean de Urgență din Galați.

„A rezultat avarierea ambelor autovehicule și rănirea conducătorului auto de 61 ani. Bărbații au fost testați alcoolscop, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. S-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, a anunțat Poliția Galați.

Știri Interne



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite