Vremea se schimbă radical: un val de aer polar lovește România. Ce ne așteaptă: unde se anunță viscol și îngheț
0Schimbare radicală a vremii. De astăzi, aerul tropical din nordul Africii va fi înlocuit treptat de o masă de aer rece, polar, dinspre nordul Europei. Se anunță frig neobișnuit, îngheț la sol și ninsori.
De luni, 27 martie, vremea se răcește în jumătatea de vest. În est și sud-est, temperaturile se vor menține ridicate. Conform meteorologilor, marți și miercuri în toată țara vor fi valori sub normele climatologice, cu maxime între 3 și 11 grade Celsius în sud, iar noaptea vor fi valori negative și, local, burniță. Vântul se va intensifica treptat, astfel că vor fi rafale de peste 55 – 60 km pe oră în est și sud est. La munte, vântul va sufla cu peste 90 km pe oră. De asemenea, precipitațiile vor cuprinde toată țara. Luni, vor fi ploi în toată țara, iar marți la munte vor fi lapoviță și ninsoare.
Luni, 27 martie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea se va menţine caldă în sud-estul ţării, dar în rest valorile termice vor fi în scădere, chiar accentuată în vest şi nord-vest. Cerul va avea înnorări, iar aria precipitaţiilor va cuprinde toate regiunile.
"Vor fi ploi, ce vor avea şi caracter de aversă, iar în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei se vor semnala descărcări electrice şi posibil grindină. La munte, ziua vor fi ploi şi la altitudini mari ninsori sau lapoviţă, dar treptat vor predomina ninsorile, iar pe parcursul nopţii precipitaţiile vor deveni mixte şi în zonele mai joase de relief, cu precădere din nordul şi centrul teritoriului. Local, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp îndeosebi la munte", anunță meteorologii.
Vânt puternic la munte
Vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării, în general cu viteze de 50-70 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă va sufla tare, cu rafale de peste 90-100 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 23 grade Celsius, iar cele minime se vor situa în general între minus 2 şi 7 grade Celsius. Spre sfârşitul intervalului se va produce brumă, pe arii restrânse, în zona intracarpatică.
În București, vremea se va menţine caldă pentru această dată, dar va deveni instabilă. Cerul va prezenta înnorări, temporar accentuate mai ales spre seară când vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va va situa în jurul valorii de 19 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 4 și 6 grade Celsius.
Brumă și îngheț la sol
Marți, valorile termice vor continua să scadă, astfel încât vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi maxime cuprinse între 2 şi 12 grade Celsius şi minime între minus 8 şi 3 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala precipitaţii slabe, local mixte în vest, nord şi centru, iar în rest, doar pe arii restrânse, sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă sau măzăriche. În zonele montane va ninge. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, mai ales pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depăşi 90-100 km/h, iar pe parcursul zilei, temporar şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45-65 km/h. Spre sfârşitul intervalului local se va produce brumă şi îngheţ la sol.
Și în Capitală, marți, vremea se va răci semnificativ, astfel că valorile termice se vor situa sub cele caracteristice pentru sfârşitul lunii martie. Cerul va fi mai mult noros şi doar trecător se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi în jur de 11 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între minus 3 și zero grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de brumă.