Vremea se schimbă radical. Frig pătrunzător după temperaturile tropicale, unde se anunță lapoviță și ninsoare

0
0

După căldura tropicală,  cu temperaturi neobișnuite pentru data din calendar, vremea se schimbă radical. Temperaturile încep să scadă, iar ploile se vor extinde în mare parte din ţară. La munte va fi foarte frig și vor cădea precipitații mixte.

Vreme rece în umătoarele zile FOTO pixabay
Vreme rece în umătoarele zile FOTO pixabay

Luni, 3 octombrie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valorile termice vor continua să scadă în regiunile sud-estice, iar la nivelul întregii ţări se vor situa în marea lor majoritate în jurul celor specifice perioadei. Înnorările vor fi persistente în nord, centru şi nord-est, precum şi în zonele montane unde va ploua pe arii extinse.

În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros, iar ploile se vor semnala pe spaţii mici. Vor fi şi averse, posibil însoţite de descărcări electrice, în special în sud-est. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, pe alocuri se vor înregistra cantităţi de apă însemnate.

La munte, vremea va deveni rece, iar la altitudini foarte mari vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe crestele montane, dar temporar şi pe areale mai restrânse şi în restul zonelor, cu precădere în sud-vest, centru şi nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 și 23 grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 4 și 14 grade Celsius.

Și la București, temperaturile vor scădea și se vor situa în jurul celor specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros și vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 23 grade Celsius, iar cea minimă va fi cuprinsă între 7 și 9 grade Celsius.

Temperaturile scad tot mai mult

Marți, 4 octombrie, se anunță anormal de frig. Conform meteorologilor, vremea va deveni mai rece decât ar fi normal la această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări și, mai ales ziua, va ploua temporar în majoritatea zonelor, pe arii extinse la deal şi la munte, în centru şi în sud-est şi pe alocuri în restul teritoriului. Vor fi şi averse, iar în regiunile sudice vor mai fi posibile descărcări electrice. În zona montană, la peste 1700 m altitudine, local vor fi ninsori sau lapoviţă. Pe alocuri cantităţile de apă vor fi însemnate.

Vântul va sufla slab și moderat, local şi temporar cu unele intensificări la munte, în sud și sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 21 grade Celsius, iar cele minime între 1 grad Celsius în depresiunile intramontane și 10 grade Celsius pe litoral. În special în a doua parte a nopţii, se va forma pe arii restrânse ceaţă.

În București, meteorologii anunță vreme răcoroasă. Cerul va avea înnorări, temporar va ploua, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de cuprinsă între 18 și 20 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 6 și 9 grade Celsius. În a doua parte a nopţii vor fi condiţii de ceaţă.

Meteo


Ultimele știri
Cele mai citite