Jumătate din țară, sub Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic
0Vremea rămâne în continuare extrem de caldă, cu temperaturi caniculare în sudul țării. Disconfortul termic va crește mai ales în regiunile vestice, sudice și parțial în zona centrală.

Aproape jumătate din țară, partea de sud și sud-vest se află sub avertizare Cod portocaliu de caniculă.
Astfel, în Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Crișanei, precum și în sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20...22 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală.
Temperaturile minime vor oscila între 11 și 24 de grade, cu valori ce depășesc 20 de grade în mare parte din vest, sud, sud-est și local în nord-est și centru, ceea ce va genera nopți tropicale. Se vor semnala condiții de ceață în Transilvania, Moldova și pe litoral.
În București, cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi între 20 și 22 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o perioadă cu modificări notabile ale vremii, caracterizată prin scăderi semnificative ale temperaturilor și manifestări de instabilitate atmosferică, inclusiv furtuni puternice. Valul de caniculă va persista în următoarele zile, însă temperaturile vor începe să scadă de săptămâna viitoare.
La munte, maximele vor oscila între 19 și 25 de grade în prima săptămână și vor scădea ușor ulterior, iar minimele vor scădea de la 12-16 grade până la 9-12 grade.