Jumătate din țară, sub cod galben de ploi până duminică

0
Publicat:

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă atenţionare Cod galben de averse, valabilă până duminică la prânz în jumătate din ţară, precum o informare de ploi moderate cantitativ, ce vizează toate regiunile, până luni dimineaţa.

Jumătate din țară intră sub cod galben de ploi și vijelii până duminică FOTO Arhivă
Jumătate din țară intră sub cod galben de ploi și vijelii până duminică FOTO Arhivă

Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 octombrie, ora 15:00 - 6 octombrie, ora 12:00, Codul galben de averse va fi în vigoare în zone din Moldova, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sud-estul Transilvaniei, transmite Agerpres.

Ploile vor avea caracter torenţial, izolat fiind însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi de grindină. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 20 - 30 l/mp şi, izolat, de peste 40 - 50 l/mp.

Jumătate de țară este sub cod galben FOTO meteoromania.ro
Jumătate de țară este sub cod galben FOTO meteoromania.ro

De asemenea, în intervalul 5 octombrie, ora 10:00 - 7 octombrie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de ploi moderate cantitativ. Astfel, sâmbătă, va ploua în majoritatea regiunilor, iar duminică şi duminică spre luni (6 şi 7 octombrie), mai ales în jumătatea de est a teritoriului.

În plus, vor fi averse, însoţite pe spaţii mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 15 - 25 l/mp şi pe arii restrânse de peste 40 - 50 l/mp.

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite