Județele care intră sub Cod galben de intensificări ale vântului. Până la ce oră este valabil

0
Publicat:

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă în 14 judeţe din ţară, până sâmbătă seara.

Codul galben este valabin până sâmbătă seara FOTO Arhivă
Codul galben este valabin până sâmbătă seara FOTO Arhivă

Astfel, de la ora 12:00 până la ora 20:00, vântul se va intensifica în Moldova, nord-estul Munteniei, în nordul Dobrogei, sudul Banatului şi sud-vestul Olteniei, cu viteze de 55 - 65 km/h şi izolat de 70 km/h. În Carpaţii Orientali vor fi rafale de 70 - 90 km/h, transmite Agerpres.

Potrivit meteorologilor, judeţele aflate sub Cod galben de vânt sunt: Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj.

De asemenea, în intervalul 2 noiembrie, ora 20:00 - 3 noiembrie, ora 8:00, vântul va avea intensificări în sudul Moldovei, Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze de 55 - 65 km/h şi izolat de 70 km/h. În zona Carpaţilor de Curbură vor fi rafale de 70 - 90 km/h.

FOTO meteoromania.ro
FOTO meteoromania.ro

Judeţele aflate sub Cod galben de vânt sunt: Vrancea, Galaţi, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi Bucureşti.

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite