Sorin Grindeanu, discuții cu patronatele din transporturi. Măsurile anunțate în a șaptea zi a protestelor

0
Publicat:

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a avut discuții susținute, în decursul zilei de marți, cu patronatele din transporturi, abordând teme sensibile pentru industrie și anunțând o serie de măsuri menite să rezolve problemele reclamate de acestea.

Sorin Grindeanu, discuții cu patronatele din transporturi FOTO Facebook
Sorin Grindeanu, discuții cu patronatele din transporturi FOTO Facebook

Grindeanu a subliniat importanța acordării atenției solicitărilor din industrie și a exprimat încrederea că fiecare problemă are o soluție.

În cadrul dialogului, ministrul a evidențiat că anumite probleme necesită o abordare comună a mai multor autorități ale statului. Cu toate acestea, au fost stabilite măsuri concrete care pot fi implementate de către Ministerul Transporturilor și companiile subordonate, printre care:

Reducerea timpilor de așteptare la frontiere: „Vom implementa separarea fluxurilor, unde este posibil, și preselecția camioanelor prin cântărire dinamică. Măsura va fi inițial implementată în Vămile Giurgiu și Nădlac, cu extindere ulterioară la nivel național.”

Eliminarea problemelor legate de expirarea rovinietei: „În termen de 7 zile, se vor implementa măsurile necesare și suficiente pentru eliminarea problemelor legate de amendarea generată de expirarea rovinietei cauzate de așteptările la frontieră.”

Revenirea la toleranțele anterioare: „Cu privire la eliminarea toleranțelor, vom reveni la toleranța de 4% pe axă și 5% pe masă totală, precum și la toleranțele aplicate la depășirea dimensiunilor maxim admise. Termenul de implementare: 15 zile.”

Urgentarea procedurilor de dialog social: „Partenerii sociali au fost de acord cu urgentarea procedurilor de dialog social aferente proiectelor de acte normative privind ajustarea tarifelor pentru Autorizațiile Speciale de Transport (AST). Termenul de implementare: 7 zile.”

Despăgubirea conform convenției CMR: „Vom promova un proiect de act normativ referitor la despăgubirea CMR (conform convenției CMR- Convenția privind contractul de transport rutier internațional de mărfuri). Termen de implementare: 10 zile.”

Grup de lucru pentru combaterea „pirateriei” în transporturi: „Vom organiza un grup de lucru pentru îmbunătățirea cadrului normativ care are ca scop eliminarea ”pirateriei” în transporturi și corelarea HG nr. 1317/2023 cu OG nr. 43/1997. Decizia se va lua în foarte scurt timp de MTI.”

Revizuirea legislației privind transportul alternativ: „Am stabilit să formăm și un Grup de lucru din care să facă parte Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Autoritatea pentru Digitalizarea României, pentru modificarea OG nr. 49/2022 privind transportul alternativ. Decizia se va lua în foarte scurt timp de MTI.”

Prin aceste măsuri, Ministerul Transporturilor vizează nu doar rezolvarea problemelor imediate semnalate de industria transporturilor, ci și îmbunătățirea generală a cadrului normativ și a condițiilor de desfășurare a activităților din acest sector.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite