Soluția lui CTP în cazul Capatos - Boc: Eliminarea din presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CNA a decis, joi, să suspende emisia postului Antena 1 pentru o durată de 10 minute, în intervalul 19.00-19.10, din cauza emisiunii "Un show păcătos", unde a fost difuzată o înregistrare în care Emil Boc apare nud, Consiliul considerând că imaginile i-au încălcat viaţa privată a fostului premier.

Cristian Tudor Popescu a reacționat furios încă după difuzarea imaginilor la postul de televiziune, iar acum, după anunțul făcut de CNA privind suspendarea emisiunii, jurnalistul se îndoiește că măsura va corija presa din România.

”Au fost încalcate toate regulile jurnalismului prin gesturile acelor asa zisi jurnalisti de la Antena 1. Sunt sceptic in ceea ce priveste corijarea, schimbarea atmosferei din presă si in special din televiziuni în viitor, in urma acestor sanctiuni ”, a declarat CTP la România TV.

Acesta a mai spus că măsura cea mai potrivită ar fi fost eliminarea din presă a ”acestor persoane” cărora să li se interzică să mai practice jurnalismul așa cum, potrivit lui Popescu, se întâmplă în Italia, când un jurnalist căruia i s-a ridicat legitimația, nu mai are dreptul să profeseze.

”Solutia ar fi fost, atunci cand se putea, autoreglementarea in interioprul presei, eliminarea acestor persoane din categoriile jurnalismului și sa li se interzica sa mai practice acesta meserie”, a mai spus CTP.

”În niciun caz nu e de vina criza pentru magaria care se întâmplă în presa din România. Acest fenomen isi are radacinile cu multi ani inainte de a se declansa acesta criza, in momentul in care in presa au patruns bani foarte multi care au alterat foarte mult relatiile profesionale”, a completat jurnalistul.

Citește și:

CNA a pedepsit Antena 1 pentru emisiunea în care au fost difuzate imagini cu Emil Boc nud

Difuzarea imaginilor nud cu Emil Boc, sancţionată de cei mai importanţi jurnalişti

Cristian Tudor Popescu: Să fii jurnalist a devenit o înjosire. Crin Antonescu are discernământul suprimat

Crin şi Vadim, analişti la fundul lui Boc

Sebastian Lăzăroiu: Crin Antonescu e voyeurc

Organizaţiile media sancţionează difuzarea imaginilor cu Emil Boc în ipostaze nud

Grigore Cartianu, redactor șef Adevărul: Crin şi Vadim, analişti curajoşi

Mălin Bot, redactor-şef adevarul.ro: Capatos, Crin şi Vadim în fundul gol. CTP derapat

Emisiunea lui Capatos în care au apărut imagini cu Emil Boc nud va fi analizată de CNA

OTV, amendat cu 200.000 de lei, din cauză că a preluat de la Antena 1 înregistrarea cu Emil Boc nud

Preşedinte CNA: Antena 1 ar putea primi o suspendare de trei ore

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite