Radu Mazăre consideră că a fost răpit şi sechestrat pentru a fi adus în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre
Radu Mazăre

Închis la Rahova, Radu Mazăre consideră că a fost răpit şi sechestrat de autorităţi pentru a fi adus înapoi în România, din Madagascar, deoarece nu a văzut nici până în prezent documentele i de extrădare, a precizat fratele fostului edil, Mihai. În acest sens,vor fi depuse plângeri de către avocaţi.

„S-a terminat şi cu extrădarea lui, el a fost adus aici şi statul român şi-a văzut sacii în căruţă, Mazăre e în puşcărie, urmează să-şi ispăşească pedeapsa şi putem să ne uităm în urmă şi să vedem cum s-a realizat procesul de extrădare. În opinia lui, a fost sechestrat şi răpit, pur şi simplu de acolo. (...) Dosarul el nu l-a văzut, nu a văzut niciun mandat şi niciun act prin care s-a dispus aducerea lui un act care să reprezinte un act cu valoare internatională. Escorta nu i-a prezentat decât un fax cu decizia Curţii de Apel privind condamnarea lui, dar până la acest moment, nu a văzut niciun alt act care să reprezinte actul de mandat prin care escorta şi statul român l-au adus în România”, a declarat Mihai Mazăre, fratele fostului primar al Constanţei, citat de mediafax.ro. Potrivit sursei citate, Radu Mazăre nu a fost audiat de procurorii din Madagascar.

„Ministrul Justiţiei din Madagascar spune că el a indeplinit o procedura administrativă care, de fapt, nu ţine loc unei decizii a instanţei aşa cum prevede şi legislatia din Madagascar. Dar pe ministrul Justiţiei din Madagascar nu stiu ce anume l-a determinat să încalce legea”, a mai explicat Mihai Mazăre.

Fratele fostului primar a mai spus că avocaţii vor depune plângeri în acest sens, pentru a fi evitate situaţii precum dosarul deschis privind extrădarea din Indonezia a lui Nicolae Popa, în care Laura Codruţa Kovesi este inculpat: „Uite că lucrurile nu au stat aşa si s-a descoperit acum. O să facem niste demersuri în Romania şi la instanţele internaţionale nu pot sa le precizez acum”.

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în dosarul retrocedărilor plajelor, este încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite