Video Peste 260 de percheziţii în toată ţara în cadrul operaţiunii „Jupiter”. Ce infracţiuni sunt vizate

0
Publicat:

IGPR anunţă că marţi se desfăşoară 261 de percheziţii în toată ţara în cadrul operaţiunii Jupiter.

Percheziții în toată țara
Percheziții în toată țara

”În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 22 octombrie a.c. se efectuează 261 de percheziţii domiciliare, în cadrul unor acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale”, transmite IGPR.

SATU MARE - PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ

Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, împreună cu ofiţerii SICE Satu-Mare, pun în executare 3 mandate de percheziţie (în judeţul Satu-Mare) şi 1 mandat de aducere într-un dosar penal înregistrat la PT Satu-Mare, privind infracţiuni de evaziune fiscală.

Acţiunile vizează persoanele suspectate de nedeclararea veniturilor obţinute şi sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, iar autorităţile investighează modalităţile prin care aceste fapte au fost comise.

PRAHOVA - PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ ŞI ÎN DOSARE VIZÂND OBŢINEREA DE INDEMNIZAŢII DE SPRIJIN ÎN TIMPUL PANDEMIEI

De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, împreună cu ofiţerii SICE Prahova, pun în executare 1 mandat de percheziţie (în judeţul Prahova), 8 mandate de aducere şi 5 ordonanţe de predare a înscrisurilor în 3 dosare penale, respectiv unul înregistrat la PT Prahova, privind infracţiuni de evaziune fiscală.

În alte două cauze înregistrate la PJ Ploieşti, se investighează infracţiuni de înşelăciune şi fals în declaraţii. În aceste cazuri, s-a reţinut că, în cursul anului 2020, suspecţii au depus documente falsificate la AJPIS Prahova, obţinând astfel, în mod ilegal, indemnizaţia lunară de sprijin, acordată din cauza întreruperii activităţilor generate de efectele coronavirusului SARS-CoV-2, pe o perioadă din 2020 până în 2022.

COVASNA - UN OFIŢER CU AVIZ DE POLIIŢIE JUDICIARĂ A DESFĂŞURAT ACTE INCOMPATIBILE CU FUNCŢIA

Intr-o altă cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, împreună cu ofiţerii SICE Covasna, pun în executare 2 mandate de percheziţie într-un dosar înregistrat la PT Covasna privind infracţiuni de evaziune fiscală. De asemenea, se execută 3 mandate de percheziţie (în judeţul Covasna) şi 1 ordonanţă de predare a înscrisurilor, în cadrul unei delegări de la PT Covasna, în legătură cu infracţiuni de evaziune fiscală şi de serviciu.

Un ofiţer cu aviz de poliţie judiciară, în localitatea în care lucrează şi locuieşte, administrează un bar-restaurant care figurează în acte pe numele soţiei sale. Acesta a desfăşurat acte incompatibile cu funcţia sa, omisând să înregistreze şi să declare veniturile obţinute din activitatea economică, având ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

3 PERCHEZIŢII ÎN CLUJ ŞI MEHEDINŢI, ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNŞELĂCIUNE

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi SICE Mehedinţi pun în executare 3 mandate de percheziţie (2 în judeţul Cluj şi 1 în judeţul Mehedinţi) în cadrul dosarului înregistrat la PJ Drobeta Turnu Severin, vizând infracţiuni de înşelăciune.

În perioada 28.01.2020 – 27.09.2021, suspectul, în calitate de persoană neînregistrată şi neautorizată pentru desfăşurarea activităţilor economice, a obţinut venituri din activităţi independente prin închirierea spaţiilor de cazare ale unei pensiuni din comuna Eşelniţa, judeţul Mehedinţi. Acesta a eludat obligaţia de a declara organelor fiscale veniturile realizate, care totalizează 167.556 lei, provenind din 68 de încasări efectuate prin conturile personale şi în numerar. Consecinţele faptei constau în sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

BIHOR - PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNŞELĂCIUNE

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi SICE Bihor pun în executare 2 mandate de percheziţie (Bihor-1, Mehedinţi-1) în cadrul unui dosar înregistrat la PT Bihor, privind infracţiuni de înşelăciune.

Se reţine că reprezentanţii unei societăţi comerciale au înregistrat în evidenţele contabile, în perioada 2021-2022, achiziţii fictive de deşeuri de ambalaje din sticlă de la persoane fizice şi juridice, în cantitate totală de 4.249.430 kg. Ulterior, aceştia au simulată vânzarea a 4.164.510 kg către o altă societate, sub contract cu un operator care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP), având ca scop inducerea în eroare a AFM cu privire la realitatea cantităţilor de deşeuri de ambalaje din sticlă colectate.

De asemenea, în anul 2021, societatea în cauză a achiziţionat marfă denumită „sticlă procesată şi zdrobită”, recepţionată ca „material de construcţii”, de la un operator economic la care colectorii din România duc deşeurile de ambalaje din sticlă pentru reciclare, în vederea obţinerii bonificaţiei aferente colectării şi reciclării acestora. Vânzarea „materialului de construcţii” a fost efectuată pe baza unui bon fiscal prin casa de marcat.

Există suspiciunea că marfa „sticlă procesată şi zdrobită” a fost vândută ca deşeu de ambalaje din sticlă, colectată prin activitatea proprie, iar ulterior a fost revândută ca deşeu de ambalaje din sticlă pe piaţa externă pentru reciclare. În acest context, nu au fost realizate obiectivele minime de reciclare pentru ambalajele din sticlă, iar sumele aferente acestor nerealizări, reprezentând contribuţii datorate la Fondul pentru mediu, nu au fost plătite. Prejudiciul total este estimat la 8.500.000 RON.

NEAMŢ - O PERCHEZIŢIE ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND DEPOZITAREA A 50 DE TONE DE DEŞEURI PERICULOASE

De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ coordonează executarea unui mandat de percheziţie domiciliară, pentru infracţiuni la regimul deşeurilor.

Se investighează desfăşurarea unei activităţi de dezmembrare a autovehiculelor ieşite din uz, cu indicii privind depozitarea a aproximativ 50 de tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase în perioada 2023-2024, acţiunea fiind realizată impreuna cu I.P.J. Neamţ - S.A.E.S.P.

BISTRIŢA NĂSĂUD - 17 PERCHEZIŢII - 12 PERSOANE, ACUZATE DE CONTRABANDĂ CALIFICATĂ, NERESEPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR, BRACONAJ CINEGETIC

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud coordoneaza executarea a 17 mandate de percheziţie domiciliară, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud - B.A.E.S.P. Aceste acţiuni vizează cercetarea infracţiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, braconaj cinegetic, uz de armă fără drept şi nerespectarea regimului materiilor explozive.

Un grup de 12 persoane din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş deţine fără drept arme letale de vânătoare, introduse ilegal în ţară din străinătate, precum şi materie explozivă (praf de puşcă) necesară confecţionării artizanale a cartuşelor. În plus, aceste persoane sunt implicate în acţiuni de braconaj cinegetic pe fondurile de vânătoare din cele două judeţe.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite