Peste 170 de persoane dispărute sau date în urmărire, depistate de Poliţia Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 170 de persoane dispărute, găsite de poliţişti
Peste 170 de persoane dispărute, găsite de poliţişti

Poliţiştii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au depistat, în ultima săptămână, 174 de persoane declarate dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.

„În ultima săptămână, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost depistate 174 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată. În perioada 19 — 25 august, poliţiştii din întreaga ţară au depistat 136 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 74 de minori. Aceştia au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni'', se arată într-un comunicat al IGPR, potrivit AGERPRES.

Potrivit documentului, dintre acestea, 25 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 5 cu mandate de arestare preventivă, 7 persoane aveau emise mandate europene de arestare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite