„Odios, inacceptabil, revoltător”. Reacția lui Cătălin Predoiu după crima din Cosmopolis
0Cătălin Predoiu, premierul interimar al României, a precizat că legile trebuie întărite pentru a proteja persoanele vulnerabile în fața violenței domestice, după ce o tânără a murit împușcată în complexul Cosmopolis din nordul Capitalei.

Aflat în vizită la Salina Praid, afectată de inundaţii, Cătălin Predoiu a fost întrebat despre crima care a îngrozit România, în care o tânără şi bebeluşul pe care îl avea în pântece au murit.
„Odios, inacceptabil. E limpede că avem probleme în zona de violență domestică, e limpede că legile trebuie întărite pentru a proteja persoanele vulnerabile în fața violenței domestice, în primul rând femeile și copiii. E limpede că trebuie să creăm mecanisme educative ca să lucrăm pe termen lung și să investigăm mai prompt orice fel de derapaj de acest fel care se manifestă mai întâi în limbaj și comportament, felul în care se exprimă un individ sau altul și care poate semnala un pericol”, a declarat Cătălin Predoiu.
„E o zonă delicată la granița dintre libertate și protecția drepturilor celorlalți pentru că foarte multe astfel de violențe pleacă de la violența de limbaj, de la modul în care unii cetățeni, unii indivizi aleg să se poarte cu ceilalți. E dezgustătoare această crimă. Revoltătoare", a adăugat acesta.
El i-a lăudat pe oamenii legii pentru felul în care au gestionat acest caz.
„Dacă vreți, singura rază de lumină din toată tragedia de ieri e că poliția foarte rapid l-a identificat, localizat și încercuit. Probabil că văzând că nu mai are altă șansă decât să răspundă în fața legii, domnul respectiv și-a luat viața", a mai spus Cătălin Predoiu.
Crima s-a petrecut sâmbătă seara în fața unui loc de joacă din complexul Cosmopolis, în timp ce Teodora Marcu, o tânără însărcinată în aproape cinci luni, se întorcea acasă alături de copilul ei și o prietenă. Robert Lupu, fostul ei partener, a tras asupra ei mai multe focuri de armă, unul în piept și două în abdomen, apoi a fugit.
Echipele de intervenţie medicală au reușit inițial să o resusciteze, însă tânăra, aflată în șoc cardiorespirator, a murit la Spitalul Floreasca.
După comiterea crimei, autorul a fugit din zonă. Zeci de polițiști, trupe SAS, jandarmi și negociatori au participat la analizarea traseului de deplasare al criminalului, pe baza imaginilor de pe camerele de supraveghere.
Agresorul s-a sinucis în momentul în care mascații s-au apropiat de el.
„Echipele SAS s-au apropiat de suspect la un unghi de 90 de grade. Practic, nu mai avea nicio șansă”, a precizat Dragoș Ungureanu, șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Polițiștii au descoperit asupra criminalului două pistoale letale. Unul dintre ele era încărcat cu 14 cartușe.