O fostă regină a frumuseţii şi complicele său român, arestaţi în Croaţia după ce au furat sticle de vin în valoare de 1,65 milioane de euro

0
0
Sticle de vin FOTO SHUTTERSTOCK
Sticle de vin FOTO SHUTTERSTOCK

O fostă regină mexicană a frumuseţii din Mexic şi complicele său româno-olandez au fost arestaţi în Croaţia după ce au furat sticle de vin în valoare de 1,7 milioane de dolari dintr-un hotel din Spania. Poliţia spaniolă a anunţat că hoţii au fost reţinuţi după o urmărire de nouă luni prin Europa, relatează Reuters.

Potrivit comunicatului poliţiei spaniole, la 27 octombrie 2021, 45 de sticle de vin în valoare totală de 1,65 milioane de euro, inclusiv o recoltă "unică" din secolul al XIX-lea, în valoare de 310.000 de euro au fost sustrase  din pivniţele celebrului hotel-restaurant El Atrio (oraşul Caceres, vestul Spaniei) în urma unui furt planificat meticulos.

Ancheta poliţiei a stabilit că femeia, o mexicană în vârstă de 29 de ani, - care, potrivit cotidianului spaniol El Pais, a participat la un concurs de frumuseţe în ţara sa - a distras atenţia chelnerilor de la El Atrio făcând o comandă prin room service de la restaurantul cu stele Michelin după ce bucătăria acestuia se închisese.

 Între timp, complicele ei, un bărbat româno-olandez în vârstă de 47 de ani, s-a strecurat în pivniţă, a deschis-o cu o cheie pe care o furase într-o vizită anterioară şi a umplut trei rucsacuri cu sticlele de vin, învelindu-le în prosoapele din camera de hotel.

 A doua zi, camerele de supraveghere ale hotelului i-au surprins pe cei doi, care se cazaseră cu acte de identitate elveţiene false, plecând la ora 5:30 dimineaţa şi părăsind hotelul pe jos. Poliţia a crezut iniţial că în spatele jafului se află o bandă organizată pentru că nu au găsit deloc urme ale şederii lor la hotel.

Cei doi suspecţi au vizitat El Atrio de trei ori înainte de jaf, în cadrul unui tur al cramei. Printre obiectele de vin furate se afla o sticlă din prestigiosul Bordeaux francez Chateau d'Yquem din 1806, care avea o valoare "incalculabilă", a declarat somelierul Jose Polo, coproprietarul restaurantului El Atrio.

„Acea sticlă făcea parte din istoria mea personală, aproape o parte din mine, din istoria Atrio, dar şi a oraşului Caceres, a cetăţenilor săi, a iubitorilor de vin din întreaga lume", a declarat Polo într-o scrisoare adresată presei locale, citată de El Pais.

Cei doi suspecţi au părăsit Spania după câteva zile şi au fost urmăriţi luni de zile prin Europa, fiind identificaţi de poliţiştii de frontieră croaţi venind dinspre Muntenegru. Poliţia spaniolă a colaborat cu omologii din Olanda, Croaţia şi România, precum şi cu Interpolul pentru a-i prinde pe cei doi. Vinul furat nu a fost încă recuperat, iar ancheta continuă, potrivit presei spaniole.

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite