Nepotul lui Gigi Becali a renunţat la despăgubirea pentru un teren din Voluntari
0Vasile Geambazi, un nepot al lui Gigi Becali, a renunţat la despăgubirea pentru un teren de 14,7 hectare din Voluntari, dobândit prin cesiune. Asta după ce instanţa a hotărât ca el să primească doar contravaloarea sumei plătite fostului proprietar şi 15 la sută din diferenţa până la valoarea imobilului.
Printr-o notificare trimisă ANRP, joi, Vasile Geambazi a anunţat că renunţă la drepturile asupra terenului de 14,7 hectare din oraşul Voluntari, dobândit în urma unui contract de cesiune. Persoanele care au revendicat iniţial suprafaţa respectivă îşi înstrăinaseră drepturile încă din anul 2003, potrivit Mediafax.
În 2011, S.C. Romcontrol S.A. a întocmit, în dosarul de despăgubire al lui Geambazi, un raport de evaluare şi a stabilit valoarea terenului la suma de 205.352.000 de lei.
În 2012, Geambazi a dat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând emiterea titlului de despăgubire.
La 6 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a obligat Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (succesoarea Comisiei Centrale) să emită titlul de despăgubire în condiţiile Legii nr. 165/2013, ceea ce ar fi presupus ca valoarea imobilului să fie stabilită prin aplicarea grilei notarilor publici şi să se acorde, prin compensare în puncte, doar contravaloarea sumei plătite fostului proprietar şi 15 la sută din diferenţa până la valoarea imobilului.