Ministrul Energiei cere demisia a trei șefi din cadrul CE Oltenia după tragedia de la Cariera Jilţ Sud - Gorj. Cum răspunde directorul VIDEO

0
Publicat:

Virgil Popescu a spus că  tragedii precum cea de marţi, care s-a soldat cu 3 morţi şi mai mulţi răniţi, nu trebuie să se mai întâmple.

Daniel Burlan, directorul CE Oltenia FOTO: captură video
Daniel Burlan, directorul CE Oltenia FOTO: captură video

Ministrul a afirmat că a mers la Cariera Jilţ Sud, unde a stat de vorbă cu angajaţii, dar şi cu reprezentanţii conducerii unităţii.

În accidentul de muncă din incinta Carierei Jilţ Sud, din cadrul Complexul Energetic Oltenia, localitatea Mătăsari, au murit trei bărbaţi, de 29, 38, respectiv 48 de ani, iar alte zece au fost rănite. 

Virgil Popescu a precizat că nu a mers la locul producerii accidentului deoarece "era noapte şi nu se putea înainta", dar dacă ar fi fost echipat corespunzător şi pe timp de zi, probabil ar fi ajuns, potrivit Agerpres.

"Am avut o discuţie cu şeful de tură, am primit informaţii despre ceea ce s-a întâmplat acolo. Am avut o discuţie şi cu directorul sucursalei miniere (...). Am vorbit deja cu şeful Corpului de Control al Ministerului Energiei şi o comisie va veni la CE Oltenia pentru evaluarea stadiului securităţii în muncă (....) şi am solicitat deja, de urgenţă, schimbarea din funcţie a directorului sucursalei miniere, a directorului exploatării şi a şefului Carierei pentru că asemenea tragedii nu trebuie să se mai întâmple. (...) Nu s-a putut intra acolo, era noapte. Am discutat cu minerii, dar prefer să păstrez discuţiile confidenţiale", a spus Virgil Popescu.

Ministrul a adăugat că miercuri va ajunge la CE Oltenia Corpul de control care va analiza în detaliu activitatea Carierei Jilţ şi a companiei, inclusiv amenzile aplicate de inspectorii de muncă în urma accidentelor de muncă anterioare.

"Aştept o evaluare exactă a ceea ce s-a întâmplat. Corpul de Control va analiza inclusiv amenzile aplicate de ITM la accidentele de muncă anterioare", a conchis Virgil Popescu.

Directorul Complexului Energetic (CE) Oltenia, Daniel Burlan, a declarat, marţi seara, că autoutilitara implicată în accidentul de la Cariera Jilţ Sud nu era omologată pentru transportul persoanelor, ci era destinată transportului de marfă.

Burlan a menţionat că transportul în cariere se face cu astfel de autovehicule care au o capacitate de 9 persoane.

El a adăugat că şoferul ştia că autoutilitara este destinată transportului de marfă, bărbatul nefiind angajat al companiei, ci al unei firme prestatoare.

"Starea drumurilor, din păcate, este o problemă generală în carierele miniere, activitatea este în aer liber, se excavează încontinuu, se decopertează, dar într-o asemenea perioadă în care sunt precipitaţii, drumurile se degradează. (...) Autocamionul nu era omologat pentru transportul persoanelor, ci era destinat pentru transportul de marfă. În carieră există şi mijloace de transport destinate exclusiv personalului, (...) există contracte pentru transportul personalului. Şoferul autoutilitarei nu este angajatul nostru, ci al unei firme prestatoare, ştia că acel autovehicul este destinat transportului de marfă. În total, au fost 16 persoane în autocamion, 2 în cabină şi 14 în interior", a spus Burlan.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite