Video Un șofer din Caraș-Severin a intrat cu mașina într-un grup de tineri. Trei persoane au ajuns la spital

0
0
Publicat:

Un tânăr aflat la volan a pierdut controlul mașinii și a lovit un grup de adolescenți care stăteau lângă un autoturism parcat. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital.

Un șofer din Caraș-Severin a intrat cu mașina într-un grup de tineri FOTO: Infocs
Un șofer din Caraș-Severin a intrat cu mașina într-un grup de tineri FOTO: Infocs

Accidentul s-a produs în noaptea de 12 iunie, în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, incidentul s-a petrecut la ora 23:51, când un șofer de 20 de ani din localitatea Zăvoi, care deținea permis de conducere, conducea un autoturism pe strada Rugului.

La un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției de mers, acroșând cu partea laterală stânga-față un autoturism staționat regulamentar, lângă care se aflau doi tineri”, a transmis IPJ Caraș-Severin, potrivit News.ro.

Trei răniți, inclusiv șoferul

În urma impactului, au fost răniți cei doi adolescenți, ambii în vârstă de 18 ani, dar și șoferul mașinii. Toți trei au fost transportați cu ambulanța la spital pentru îngrijiri medicale. Doi dintre tineri au fost externați în scurt timp, nefiind necesară internarea.

Șoferul nu consumase alcool sau droguri

Polițiștii au efectuat testele de rigoare pentru a verifica dacă șoferul consumase alcool sau substanțe psihoactive. „Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind 0 în ambele cazuri”, au precizat reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

Cercetările în acest caz sunt în desfășurare pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite