Trump a cumpărat un bloc de lux în cartierul Pipera din județul Ilfov. Ce destinație va avea achiziția
0Administrația Trump a cumpărat un bloc de lux cu patru etaje în zona Pipera din județul Ilfov, în care va locui o parte din personalul Ambasadei SUA la București, potrivit Profit.

Achiziția a fost făcută de Biroul de Operațiuni Imobiliare Externe din cadrul Departamentului de Stat de la Washington, contractul vizând o clădire rezidențială de lux.
În imobilul care numără 28 de apartamente cu trei sau patru camere, aflat în cartierul Pipera din judetul Ilfov, nu departe de Școala Americană din Pipera, ar urma să locuiască o parte din personalul Ambasadei Statelor Unite la București (situată, de asemenea, în apropiere).

Biroul de Operațiuni Imobiliare Externe este structura din Departamentul de Stat american care administrează portofoliul de proprietăți al misiunilor diplomatice și consulare ale SUA.
Un astfel de apartament costă sute de mii de euro
Proiectul rezidențial de tip boutique Pipera Eins este dezvoltat de compania germană Heberger România, prețurile unui apartament variind între 320.000 de euro și 580.000 de euro, fără TVA, în funcție de suprafață și dotări, arată datele consultate de Profit.
Amintim că Administrația Trump a numit luna trecută un nou ambasador al Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg.
„Am plăcerea de a anunţa că Darryl Nirenberg va fi următorul ambasador al Statelor Unite în România”, a scris, pe reţeaua sa Truth Social, Donald Trump.
„Darryl a fost şi va continua să fie un luptător neobosit pentru programul meu America pe primul loc. El ne va ajuta să consolidăm legăturile noastre cu România, să susţinem parteneriatul nostru militar şi să promovăm şi să apărăm interesele economice şi de securitate ale Americii în străinătate. Felicitări Darryl!”, spunea, atunci, Donald Trump.