MAE, atenționare de călătorie în SUA. Stare de urgență în sudul Californiei din cauza furtunii tropicale Hillary

0
Publicat:

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Statele Unite ale Americii că autoritățile locale au declarat stare de urgență în sudul Californiei, din cauza furtunii tropicale Hillary.

Atenționare de călătorie în SUA FOTO: MAE
Atenționare de călătorie în SUA FOTO: MAE

MAE arată că furtuna tropicală Hillary va aduce căderi masive de precipitații și va cauza inundații în zona litorală imediată și în regiunile muntoase californiene. Viteza vântului se estimează că va ajunge de circa 50 kilometri pe oră la rafală.

„Din cauza intensificării vântului, pot fi înregistrate întârzieri și anulări ale curselor aeriene, fapt pentru care autoritățile americane recomandă cetățenilor care au prevăzute călătorii interne sau internaționale, în perioada de evoluție a acestei furtuni, să mențină legătura cu companiile aeriene ce operează zborurile de pe aeroporturile din California, în vederea obținerii asistenței și rerutării zborurilor, după caz”, se arată într-un comunicat al MAE.

Sursa citată precizează că cetățenii români aflați în dificultate din cauza furtunii tropicale Hillary, pot apela linia telefonică de urgență 911 pentru intervenția echipelor de salvare, dacă este necesară. De asemenea, MAE subliniază că toate persoanele aflate în zonă sunt sfătuite să urmeze anunţurile şi instrucţiunile autorităților locale.

„Cetățenii români pot solicita informații și asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei la Washington: +12023322392, +12023322935, +12023324858, și ale Consulatului General al României la Los Angeles: +13104440623; +13104738061; +13102314468, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și numerele de telefon de permanență atât al misiunii diplomatice a României la Washington: +12024208350, cât și al Consulatului General al României la Los Angeles: +13107210474”, se mai precizează în comunicatul de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite