Ion Iliescu rămâne internat, însă medicii anunţă că evoluţia stării de sănătate a fostului preşedinte este favorabilă
0Evoluţia stării de sănătate a lui Ion Iliescu este favorabilă, însă fostul preşedinte va rămâne internat în spital în contextul problemelor cardiace cronice de care suferă, au declarat reprezentanţii Spitalului Elias, unde acesta este internat de vineri.
“Evoluţia este favorabilă, dar rămâne în spital în contextul problemelor cardiace cronice de care suferă domnul preşedinte. A depăşit evenimentul de sâmbătă, evenimentul acut, rămân problemele mai vechi ale dânsului şi momentan rămâne internat în spitalul Elias”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiţă, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, evoluţia stării de sănătate a fostului preşedinte este lent favorabilă, aşa că Ion Iliescu "va mai rămâne cu siguranţă câteva zile internat”.
Ion Iliescu este internat la Spitalul Elias din Capitală de vineri.
Fostul preşedinte al României Ion Iliescu s-a prezentat şi în iunie la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Capitală pentru un control de rutină. Reprezentanţii spitalului au precizat că fostul şef de stat nu a rămas internat.
Ion Iliescu a fost operat, la începutul lunii aprilie, de ericardită lichidiană - tamponadă cardiacă, la spitatul C.C. Iliescu din Capitală. Fostul preşedinte are 89 de ani şi a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.