Impostorul. Acuzat că buimăceşte minori pe TikTok, Cumpănaşu are pe răboj o listă notabilă de ONG-uri şi persoane publice cu reputaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protagonistul scandalului TikTok, „proful online” Alexandru Cumpănaşu, acuzat că a instigat copiii la ură şi că ar fi făcut propuneri indecente unor minore, este în atenţia procurorilor.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat la data de 06.01.2021 un dosar penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitarea la ură sau discriminare, faptă prevăzută de art. 369 Cod penal, urmărirea penală fiind începută in rem”, anunţă Ministerul Public.

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale nu este foarte afectat de anchetă deoarece şi-a construit un sistem de relaţii pe care îl foloseşte atunci când are nevoie, apreciază deputatul Dumitru Coarnă, fostul preşedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC). Este vorba de Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR), o „structură informală menită să vină în sprijinul societăţii civile şi al instituţiilor publice”, aşa cum se arată chiar pe pagina de internet a organizaţiei. În 2015, CNMR era sprijinită de nu mai puţin de 40 dintre cele mai puternice organizaţii academice, patronale sau sindicale din ţară. Între acestea, şi organizaţiile sindicale reprezentative din Poliţie sau din sistemul de Educaţie. 

„A înfiinţat oarecum această organizaţie ca să se folosească de noi, ca persoane juridice, dar şi ca persoane fizice. Am spus «înfiinţat oarecum», pentru că eu am retras sindicatul din această organizaţie în 2017, când am realizat că CNMR nu are un statut legal, că nu a fost înfiinţată aşa cum este legal printr-o hotărâre judecătorească. Practic, organizaţia nu exista, dar datorită titulaturii pompoase şi a «membrilor fondatori» persoane juridice cu nume sonore era acceptată la tot felul de întâlniri oficiale, la nivel de ministere sau chiar la Palatul Victoria. Şi vorbim de zeci de astfel de întâlniri. Mai mult, la un moment dat, domnul Cumpănaşu a solicitat chiar ca sindicatul pe care îl conduceam să achite o cotizaţie de membru. Membru al cui, al unei instituţii care nu există? Evident că am întrebat cine taie chitanţă, dar nu am primit un răspuns coerent. Şi am spus că mă retrag. Repet, omul se folosea de noi, organizaţii şi persoane fizice, ca să-şi facă interesele”, a precizat deputatul Dumitru Coarnă.  

Face mult rău învăţământului prin aceste postări în care profesorii sunt făcuţi în toate felurile, iar elevii sunt îndemnaţi la nesupunere.  Dumitru Coarnă deputat

Despre scandalul postărilor pe TikTok, deputatul susţine că poliţiştii şi procurorii fac acum verificări ale filmărilor. „Face mult rău învăţământului prin aceste postări în care profesorii sunt făcuţi în toate felurile, iar elevii sunt îndemnaţi la nesupunere. Dar aceste denersuri vor avea urmări penale, pentru că organele de cercetare s-au autosesizat pentru săvărşirea infracţiunilor de incitare la ură şi discriminare”, a precizat Dumitru Coarnă.  

Ovidiu Nistor: Cumpănaşu trăieşte din scandaluri

Pe de altă parte, Ovidiu Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, care figurează ca fiind una care sprijină CNMR, a declarat că nu vrea să comenteze prea mult cele spuse de Alexandru Cumpănaşu pe TikTok. „Nu vreau să dau apă la moară unui astfel de individ. Sunt alte instituţii care îşi vor face treaba în acest caz. Oricum, Cumpănaşu numai aia ştie, să trăiască din scandaluri”, a subliniat Ovidiu Nistor, despre preşedintele CNMR, care conform site-ului organizaţiei informale a fost reales în funcţie la începutul lunii decembrie a anului trecut. Cumpănaşu are şi 32 de vicepreşedinţi, între care generalii Olimpiodor Antonescu, Constantin Degeratu, Virgil Bălăceanu şi Anghel Andreescu, interpretul Gheorghe Turda, academicianul Nicolae Zamfir şi preşedintele InfoCons România, Sorin Mierlea, dar şi un şef de cabinet şi un consilier. 

Alexandru Cumpănaşu, admonestat de un influencer, îşi pierde cumpătul

După ce i-a insultat pe profesori şi i-a îndemnat pe elevi la nesupunere, fostul candidat la alegerile prezidenţiale Alexandru Cumpănaşu a recidivat şi şi-a pierdut cumpătul pe TikTok, unde un tânăr influencer l-a acuzat că profită de naivitatea copiilor şi că îi păcăleşte prin intermediul contului „proful online”. „Bă animalule! Nesimţitu' dracu'!”, i-a replicat Cumpănaşu. 

Acesta este cercetat după ce a încurajat peste 500.000 de copii şi tineri, care urmăresc contul TikTok „proful online”, să îşi trateze profesorii cu lipsă de respect şi chiar ură. „Eu nu ştiu ce psihopaţi sunt de partea ailaltă, ce derbedei sunt de partea ailaltă ca profesori. Da? Din păcate, ne arată că perverşii în sistemul de învăţământ sunt destul de mulţi. Acuma, cu tot respectul, să vezi fete de 15-16-17-18 ani făcând genuflexiuni, flotări şi altele, pe cameră, ca înregistrări, ele pot fi folosite şi altfel. Pot fi puse pe site-uri de o altă natură! NU daţi cu voi nicio înregistrare!”, îi îndeamnă Alexandru Cumpănaşu pe elevi.

O tânără îl acuză pe Cumpănaşu că i-ar fi propus, pe când era minoră, să facă sex cu soţia lui, iar el să privească 

În acelaşi timp, o tânără din Bucureşti îl acuză pe Alexandru Cumpănaşu că, în urmă cu doi ani, i-ar fi făcut propuneri indecente după ce s-au cunoscut în timpul unui proiect derulat într-un liceu de directorul CNMR (Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României). De altfel, fostul candidat la prezidenţiale este acuzat că ar fi purtat mai multe discuţii cu aluzii sexuale pe platforma TikTok. Astfel, unei minore i-a spus „tu ai un păr frumos, eşti o fată destul de dezvoltată”, iar în alte discuţiii a vorbit despre „dotările” sale naturale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite