Generalul român decorat de SUA în Irak și Afganistan răspunde la o întrebare care dă fiori. „Să nu facem aceeași greșeală ca rușii”
0Analiștii militari și geopolitici nu au reușit să se pună încă de acord în ce privește armata rusă și amenințarea pe care ar reprezenta-o pentru NATO. Un posibil răspuns îl oferă, într-o analiză pentru „Adevărul”, generalul (r) Dan Grecu, omul care a luat parte la operațiuni în Irak și Afganistan și are medalii din partea Armatei SUA și a NATO.
Are Rusia forța să zdrobească și ultimele rămășite ale rezistenței ucrainene, iar dacă ar face-o ar urma ala rând invadarea Europei? Și cât de puternică e Armata Rusiei: să ne gândim la ea ca la armata învinsă de ucraineni lângă Kiev, la începutul lui 2022 și caricaturizată și ironizată în presa occidentală, sau ca la armata care a pulverizat forțele Kievului la Bahmut, Azovstal și de curând Avdiivka, după ce a neutralizat contraofensiva ucraineană din 2023? Sunt întrebările care bântuie o lume întreagă și îi împart în două tabere pe analiștii militari și geopolitici de marcă.
Decorat de SUA și NATO, prezent în punctele fierbinți ale Globului
Fin analist militar și cu o experiență incontestabilă, generalul (r) Dan Grecu are studii în Canada, Belgia și Italia și e doctor în științe militare și informații. A fost șef al Echipei Naționale la Comandamentul Central American pentru operațiile din Irak și Afganistan, dar și observator militar în Misiunea ONU din Etiopia și Eritreea și șef al Echipei Române de Legătură la Comandamentul Regional Sud al ISAF din Kandahar, Afganistan.
De adăugat și că generalul Dan Grecu are numeroase medalii naționale și internaționale, iar dintre ultimele sunt de amintit Medalia pentru merite deosebite a Forțelor Terestre ale SUA (US Army Commedation Medal), Medalia ONU cu semnul „2 silver” pentru misiunea UNMEE și Medalia NATO pentru operații ,,non article five”.
Mai mult decât suficient pentru ca opinia lui să conteze, iar răspunsurile sale la întrebările de mai sus să fie lămuritoare.
Unde au „păcătuit” rușii
„Referindu-ne strict la conflictul din Ucraina și în special faza de început, armata Federației Ruse nu numai că a părut slabă, chiar a fost slabă, în raport cu rezultatele operației militare duse de cea care era considerată ca a doua cea mai puternică armată din lume”, spune generalul Grecu.
În continuare, el vine și cu argumente în sprijinul concluziei sale.
„Sunt multe aspecte care susțin această concluzie dar amintesc doar câteva dintre ele. Planificarea rușilor s-a bazat pe o estimare eronată a simpatiei de care se bucură printre ucraineni, a determinării populației și a capabilităților de apărare dezvoltate de forțele armate ucrainene după anexarea Crimeii. Astfel, un obiectiv crucial al „operației speciale”, cucerirea rapidă a Kievului, a rămas doar un deziderat”, își începe el analiza.
Cu o planificare eminamente politică, multe surse îl indică pe Nicolai Patrușev ca generatorul planului invaziei, cu acțiuni militare amintind mai mult de cel de-al doilea Război Mondial, decât de contemporaneitate, forțele militare ruse s-au bazat pe o victorie rapidă și facilă, punctează generalul. În opinia sa, forțele ruse au acționat în primă fază necoordonat, pe direcții independente, au demonstrat incapacitatea categoriilor de forțe de a acționa întrunit și au avut o logistică inadecvată și insuficientă, un adevărat exemplu de cum să nu faci.
„Deși deținea o superioritate aeriană evidentă, numeric și calitativ, Rusia nu a reușit la începutul războiului și nu reușește nici acum să dețină controlul spațiului aerian”, adaugă doctorul în științe militare.
Cea mai mare greșeală a rușilor
Dar probabil cea mai mare greșeală pe câmpul de luptă, repetată frecvent în primul an de război, a fost supraestimarea capacității tancurilor proprii de a realiza un război fulger, completează el:
„Astfel, rușii nu au reușit să desfășoare cu succes operații terestre la nivel tactic, trimițând în luptă tancuri fără infanterie și infanterie fără tancuri, au trimis coloane de tancuri neprotejate care au fost surprinse în ambuscadele ucrainene, nu au asigurat tancurilor sprijin cu foc și le-au lăsat deseori în câmp deschis, vulnerabile la rachetele antitanc ale Ucrainei, oferite cu generozitate de partenerii occidentali.”
În plus, mai afirmă generalul, flota rusă din Marea Neagră a avut pierderi în fața unui adversar, Ucraina, care nu are nici pe departe forța și armele Rusiei.
„Dacă la acestea adăugăm slăbiciunile legate de protecția infrastructurii proprii (vezi atacurile ucrainene asupra podului peste strâmtoarea Kerci, portului Sevastopol și a altor facilități militare din Crimeea, precum și asupra aerodromurilor și a unor facilități logistice aflate adânc în teritoriul Federației Ruse) sau faptul că Flota Mării Negre a suferit pierderi însemnate din partea unui stat care, practic, nu are forțe navale, putem concluziona că, cel puțin în primul an de război, armata rusă a fost departe de performanțele la care o mare majoritate a analiștilor militari se aștepta.”
„Să nu-i subestimăm”
Dacă acestea sunt argumentele privind lipsa calității armatei ruse în prima fază a conflictului, ulterior lucrurile au stat cu totul altfel. De altfel, generalul Dan Grecu îndeamnă la echilibru și spune că cea mai mare greșeală pe care o poate face Occidentul e să îi subestimeze pe ruși. Adică, exact greșeala care i-a costat scump pe ruși în prima fază a războiului din Ucraina.
„În același timp, nu trebuie să facem aceeași greșeală ca și rușii și să subestimăm capacitatea militară a Federației Ruse. Istoric, rușii și-au bazat filozofia de război pe principiul obținerii rezultatelor dorite indiferent de pierderile umane, în contradicție cu filozofia occidentală care vizează îndeplinirea obiectivelor cu pierderi umane minime, indiferent de costuri”, susține el.
În acest context, forța militară a Rusiei se bazează pe resursa umană existentă, pe volumul imens de armament, echipamente militare și muniții avute la dispoziție și nu în ultimul rând pe capacitatea de descurajare/impunere a forței potențată de statutul de putere nucleară, amintește generalul Grecu:
„Să nu uităm în acest sens amenințările constante ale oficialilor ruși și amintesc aici doar o declarație recentă a lui Dimitri Medvedev, care, pe 11 ianuarie, menționa că Doctrina Nucleară a Federației Ruse (2020), oferă posibilitatea unui răspuns nuclear inclusiv în cazul unui atac cu arme convenționale.”
Rușii au învățat din greșelile lor
Rușii, mai spune generalul, au tras învățăminte din greșelile făcute în 2022, iar acum armata rusă e schimbată la față.
„Totuși, trebuie menționat că rușii par să fi învățat din greșelile anterioare, cu excepția celor referitoare la pierderi umane și materiale (surse occidentale estimează numărul militarilor ruși uciși sau răniți la circa 400.000, adică peste cei circa 360.000 care ar fi fost angrenați în operație la începutul războiului, iar în număr de blindate la circa 70% din numărul inițial)”, mai spune el.
Iar în continuare, aduce și alte argumente: „În sprijinul acestei afirmații putem argumenta succint faptul că au renunțat la atacurile masive cu blindate în folosul unor grupuri tactice de dimensiuni mai reduse, au pregătit o linie defensivă puternic fortificată (linia Surovikin, generalul căzut în dizgrație după răzmerița lui Prigojin), combinată cu largi câmpuri de mine, care nu numai că a făcut față contraofensivei ucrainene, dar a permis chiar preluarea inițiativei pe unele direcții, și-au corelat apărarea antiaeriană cu acțiunile de război electronic diminuând considerabil pierderile produse de atacurile ucrainene cu drone și rachete și au continuat să folosească aviația pentru a lansa atacuri de la distanță, de regulă de pe teritoriul național.”
Și nu se oprește aici. „Din perspectiva acțiunilor ofensive, acestea s-au bazat în continuare pe puterea de foc a artileriei clasice și reactive la distanțe mici și a rachetelor de diferite tipuri, în general cu bătaie medie, combinate cu roiuri de drone de producție indigenă sau iraniană, primele fiind menite să lovească ținte militare și civile importante, în timp ce cele din urmă, fără a minimaliza efectele la punctul de impact, apreciez că urmăresc în principal suprasolicitarea sistemelor de apărare aeriană ucrainene”, e continuarea analizei făcute de generalul Grecu.
Cât de mare e riscul ca Rusia să atace o țară NATO
Pe de altă parte, generalul Dan Grecu nu crede că Rusia ar avea cu adevărat forța să atace o țară NATO și nici nu intenționează să facă asta. Un război Rusia-NATO ar echivala în mare măsură, ceea ce știu și rușii, cu un război nuclear care ar putea șterge de pe suprafața Pământului ambele tabere.
„Referitor la inevitabilitatea atacării Occidentului de către Rusia, personal cred că această posibilitate trebuie nuanțată. Vladimir Putin și-a manifestat deseori regretul pentru dispariția Uniunii Sovietice și dorința de a readuce fostele republici unionale la Mama Rusia, dar acest lucru pare puțin probabil sub forma unei Rusii extinse, pentru că, cu excepția Belarusului sub Lukașenko, nu există astfel de intenții din partea statelor țintă”, spune generalul.
Asta nu înseamnă că Rusia nu își va continua acțiunile hibride, iar primele ținte sunt Georgia și Moldova, dar și statele baltice. Însă nu este vorba despre acțiuni militare convenționale:
„Voința lui Putin nu este însă suficientă și de aceea cred că Rusia își va continua în primul rând acțiunile hibride în aceste state, Georgia și Moldova fiind primele vizate, după cum nici statele baltice nu-și pot permite minimalizarea pericolului rusesc.”
Faptul că Rusia nu vizează statele NATO pentru o acțiune militară nu înseamnă că Alianța nu trebuie să fie prudentă. Există unele vulnerabilități, iar istoria a arătat că poate aduce mari surprize.
„Unul dintre punctele NATO considerate vulnerabile în zona de nord-est îl reprezintă coridorul Suwalki, fâșia de teren în lungime de circa 70 km dintre Polonia și Lituania, care asigură însă legătura terestră, prin Belarus, între Rusia și super-militarizata enclavă Kaliningrad și unde o acțiune militară rusă i-ar afecta nu numai pe baltici, ci și Polonia impunând o reacție adecvată a NATO, inclusiv prin aplicarea articolului 5 din Tratat. Totuși, aderarea Finlandei și în curând a Suediei la NATO va transforma Marea Baltică într-o așa numită «Mare Nostrum NATO», unde Rusia nu va mai fi probabil capabilă de a exercita o strategie eficientă anti-acces sau de negare a zonei”, a concluzionat generalul Dan Grecu.
Se încarcă comentariile...
