Fraţii Tate au fost puşi în libertate. Judecătorii amână extrădarea lor în Marea Britanie
0Curtea de Apel Bucureşti a decis,, marţi, amânarea extrădării fraţilor Andrew şi Tristan Tate în Marea Britanie până la soluţionarea dosarului în care au fost trimişi în judecată în România, judecătorii stabilind ca ei să fie puşi în libertate.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus, marţi, „punerea în executare” a mandatelor de arestare emise la data de 19 ianuarie 2024, de către un Înalt judecător teritorial (Magistrat-şef), din cadrul Curţii Magistraturii din Westminster (din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord), în baza mandatului de arestare din data de 19 ianuarie 2023, emis de Tribunalul Magistraturii din Westminster, pe numele fraţilor Andrew și Tristan Tate, conform minutei instanței.
Instanţa a dispus, în ambele cazuri, amânarea predării persoanelor solicitate până la soluţionarea definitivă a cauzelor ce formează obiectul dosarului penal nr. 18906/3/2023 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti — Secţia | Penală, iar în cazul în care, în respectiva cauză faţă de persoanele solicitate se va pronunţa o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen, (decizia fiind luată în temeiul art.114 alin.1 rap.la art 58 alin 1 din Legea 302/2004, republicată).
Magistrații au dispus punerea în libertate a fraților Andrew și Tristan Tate, dispozițiile executorii urmând a fi comunicate administrației autorităților unde aceștia sunt deținuți.
Curtea de Apel București a solicitat Biroului Național SIRENE întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea indicatorilor de validitate la semnalarea de SIS introdusă de statutul emitent, (în conformitate cu situațiile prevăzute la art. 32 alin. 3 lit. a din Legea nr. 76/2023, care prevede dispunerea executării mandatului, dar amânarea predării persoanei solicitate până la dispariţia motivului care a determinat amânarea).
Hotărârile instanţei pot fi contestate in termen de 5 zile.
Reținuți luni seară
Luni seară, Andrew Tate și fratele său, Tristan, au fost reținuți pentru 24 de ore, în baza unor mandate de arestare emise de autoritățile din Marea Britanie.
Potrivit unor surse Adevărul, Andrew Tate și fratele său, Tristan sunt cercetați în Anglia pentru infracțiuni sexuale.
Andrew Tate, precum și fratele lui, Tristan, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, şi două tinere complice (Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel) au fost trimişi în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie, fiind acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil.