Cum a reuşit o britanică să-şi salveze iubitul din colţii unei ursoaice, pe un traseu turistic din România
0Un bărbat german a fost atacat de o ursoaică cu pui în timp ce se afla în Munţii Carpaţi din ţara noastră. Tânărul în vârstă de 26 de ani a fost salvat de la moarte de prietena lui, Lara, în vârstă de 23 de ani, de origine britanică. În momentul atacului, tânăra i-a spus bărbatului să lovească ursoaica în dreptul ochilor. După ce bărbatul a lovit-o în ochi, animalul s-a îndepărtat.
Lara şi Andi trăiesc în Berlin şi sunt doctoranzi. Cei doi sunt pasionaţi de alpinism şi au decis să efectueze o călătorie de cinci zile în România. Aceştia au parcat maşina în faţă unei mănăstiri vechi unde au întâlnit un preot care le-a spus să nu se urce în munţi deoarece este periculos. Cei doi au ales să ignore avertismentul preotului şi s-au căţărat pe munte.
În a treia zi, în timp ce se aflau pe munte, cuplul a dat peste o ursoaică care avea doi pui. Ursoaica s-a simţit ameninţată şi l-a atacat pe bărbatul de 26 de ani, muşcându-l de piciorul drept. Prietena bărbatului, Lara, care se afla la câţiva metri în spatele lui, i-a spus acestuia să lovească animalul în ochi. Bărbatul a făcut întocmai, ursul s-a speriat şi a plecat. Numai că, în urma atacului, tânărul a fost grav rănit şi a pierdut mult sânge, informează Daily Star.
Tânără a telefonat pentru a cere ajutorul. Un elicopter a intervenit şi l-a dus de urgenţă pe tânăr la spital, iar chirurgii i-au pus tije în trei locuri, unde colţii ursului au pătruns adânc.
Lara susţine că e un adevărat noroc că prietenul său a rămas în viaţă: „Am fost de-a dreptul îngrozită când am văzut că ursul l-a atacat pe prietenul meu. Am ţipat continuu şi nu ştiam ce să fac. Mi-am amintit deodată că ursul trebuie lovit în ochi şi i-am strigat prietenului meu să facă acest lucru. El a lovit ursoaica în ochi, animalul s-a îndepărtat şi l-a lăsat”.
„Am fost într-o stare de şoc, drept urmare nu-mi amintesc cu exactitate durerea pe care am simţit-o. Ştiu doar că ursoaica a apărut brusc la un metru distanţă de mine. A năvălit asupra mea foarte rapid în aşa fel încât n-am avut timp să mă gândesc ce ar fi de făcut. Şi-a înfipt colţii în piciorul meu drept şi m-a tâvălit efectiv. Am început să plâng şi să cer ajutorul, dar nu era nimeni care să poată facă ceva. Ursul m-a abandonat după ce prietena mea, Lara, mi-a zis să lovesc animalul peste ochi. Presupun că am avut noroc că am supravieţuit, dar cred că aş fi fost şi mai norocos dacă nu m-ar fi atacat”, a declarat tânărul atacat de urs.
După ce a fost rănit, Andi a fost transportat de urgenţă cu elicopterul la spitalul din Târgu Mureş şi apoi a transferat într-un spital din München.