Cum a ajuns o prostituată din România să cumpere o biserică din Italia. Toată averea escortei, de 3,4 milioane de euro, a fost confiscată

0
Publicat:

Autoritățile din Italia i-au sechestrat toate bunurile româncei de 51 de ani, în valoare totală de 3.401.628 de euro, în cadrul anchetei numită „Operațiunea Fenice”.

Prostituata a rămas fără averea acumulată ilegal Arhivă Adevărul
Prostituata a rămas fără averea acumulată ilegal Arhivă Adevărul

Femeia era escortă de lux în provinciile Padova și Bologna și era plătitoare de TVA în calitate de consultant administrativ, dar neînregistrată de autoritățile fiscale. R.M.F. nu a declarat niciodată veniturile obținute și astfel nu a plătit taxe către statul italian, scrie site-ul local de știri Belluno Press.

În investigație sunt implicați și membrii apropiați ai familiei româncei, soțul, B.A, în vârstă de 61 de ani, italian din Treviso, un frate român, R.S.C. în vârstă de 39 de ani, și o fiica de 27 de ani, R.S.

Ancheta, numită „Operațiunea Fenice”, a fost inițiată după creșterea veniturilor și bunurilor achiziționate de româncă, inclusiv numeroasele sale achiziții imobiliare efectuate din 2016 până în 2023, pentru peste 3.800.000 de euro.

„Totul a pornit de la verificările pe care le facem pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, de monitorizare a investițiilor imobiliare din Cortina”, a explicat colonelul Dario Guarino, comandantul provincial al finanțelor din Belluno.

În această anchetă, atenția s-a concentrat asupra achiziționării unui apartament de 700.000 de euro de către o persoană care nu avea nicio proprietate și niciun venit declarat, a continuat Guarino. Proprietate pe care suspecții au revândut-o și ei aproape imediat: o caracteristică repetată.

Femeia a cumpărat 19 proprietăți în provinciile Treviso, Padova și Belluno, dintre care una în Cortina d’Ampezzo care a costat 700.000 de euro.

Ediția de Padova a cotidianului Il Mattino scrie că printre proprietățile româncei se numără chiar și o biserică. Cei patru membri ai familiei anchetați acum au folosit 42 de conturi curente la diferite instituții bancare prin care efectuau tranzacții de cumpărare și vânzare de proprietăți, dar numai românca de 51 de ani era cea care producea venituri.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite