Copilă de 7 ani violată de antrenorul de înot

0
Publicat:

Un instructor de înot de la Clubul Sportiv Dinamo a fost arestat după ce a agresat sexual o fetiță de 7 ani. Clubul i-a reziliat contractul. 

Antrenor de înot, acuzat de agresiune sexuală - Foto Arhiva
Antrenor de înot, acuzat de agresiune sexuală - Foto Arhiva

Mama copilei, născute în 2016, a fost cea care l-a reclamat la poliție pe tânărul de 20 de ani, cercetat acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol

În fapt, la data de 13 februarie 2024, în jurul orei 20.30, Secția 6 Poliție a fost sesizată, de către o femeie, cu privire la faptul că, în aceeași zi, fiica sa, minoră, în vârstă de 7 ani, ar fi fost victima unei infracțiuni de viol, bănuit de comiterea faptei fiind instructorul de înot. Evenimentul ar fi avut loc în incinta unui bazin de înot din cadrul unui club, situat în Sectorul 2.”, precizează polițiștii. 

Instructorul de înot, angajat în baza unui contract de activitate sportivă în cadrul clubului Dinamo, se afla în timpul programului de lucru în momentul comiterii faptei.  

Cel în cauză a fost condus la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților, cu propunere legală”, a adăugat Poliția Capitalei. 

Clubul a reacționat imediat prin reziliearea contractului și a pus la dipoziția anchetatorilor imaginile de pe camerele de supraveghere.

Cu privire la situația de la Secția de Natație a Clubului Sportiv Dinamo, dorim să subliniem angajamentul nostru ferm în abordarea și soluționarea promptă și transparentă a acestui caz. (...)Am încetat orice formă de colaborare cu persoana în cauză, interzicându-i astfel orice posibilitate de a interacționa cu minorii din cadrul clubului nostru, fie că aceștia sunt sportivi de performanță sau amatori.”, menționează CS Dinamo pentru Gândul. 

Conducerea clubului sportiv a fost luată prin surprindere de acuzațiile aduse instructorului și vor fi luate măsuri pentru prevenirea unor astfel de situații. Ancheta este în desfășurare în momentul de față.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite