Compania aeriană a consiliilor județene se va chema „Liniile Aeriene Române“
0Compania aviatică Liniile Aeriene Române (LAR) ar putea reveni la viață la propunerea Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) și cu aportul financiar al mai multor consilii județene care au în operare aeroporturi.

Astfel, într-o întâlnire la care au participat conducerea Camerei de Comerț și mai mulți reprezentanți ai consiliilor județene, dar și specialiști de la aeroporturi din țară a fost prezentat un studiu care ar arăta lipsa de conectivitate între orașele României, cauzată de infrastructura terestră și feroviară precară, pe care România o are la ora actuală, precum și soluțiile identificate pentru demararea acestui nou proiect din domeniul aeronautic. Drept urmare, s-a decis că pe 1 decembrie 2023 ar urma să fie înființată o societate pe acțiuni, la care să participe consiliile județene care au în operare aeroporturi, iar numele rezervat pentru această nouă companie este Liniile Aeriene Române (LAR).
„În momentul de față, dacă cineva îşi dorește să ajungă pe calea aerului de la Constanța la Timișoara, va trebui să facă o escală la Roma sau Milano, deoarece nu există o cursa directă între cele două orașe ale României. Vorbim practic de o mare pierdere de timp și de bani. Noul operator aerian propus de CCIR, care va avea forma unei societăți pe acțiuni, cu participarea consiliilor județene ca acționari, va opera cu un număr semnificativ de aeronave de mică capacitate între cele mai importante orașe ale țării. Pentru oamenii de afaceri și nu numai, acest lucru va însemna că, în cursul unei singure zile, se pot deplasa pe teritoriul României între orașe situate la sute de kilometri distanță unul de celălalt, economia de bani și de timp fiind evidentă”, spune Mihai Daraban.
Potrivit datelor INS, în primele 6 luni, pe rute interne la Aeroportul din Tulcea au existat 9 pasageri, Aradul a avut pe intern 23 de pasageri (în 6 luni), iar Craiova a avut circa 100 de pasageri în 6 luni. Cu toate astea, specialistul în aviație Sorin Stoicescu a declarat pentru „Adevărul” că o astfel de companie poate avea succes mai ales că se pot accesa și niște bani europeni. „Există un organism care se numește Comitetul European al Regiunilor de la care se pot accesa niște bani ca ajutor de dezvoltare regională. Adică, fiecare consiliu județean poate accesa niște bani pentru aeroportul pe care îl are, iar acești bani vor compensa operarea companiei LAR pe respectivul aeroport așa că și costurile totale vor fi mai mici. Acest lucru va permite și comercializarea unor bilete cu prețuri moderate și de aici poate crește și numărul de pasageri. Este un sistem care trebuie să funcționeze ca un tot unitar pentru a avea succes, dar trebuie să vedem pentru că obligatoriu oamenii implicați în luarea deciziilor trebuie să fie serioși”, a precizat Sorin Stoicescu.
Liniile Aeriene Române a fost a doua companie aeriană națională din România, creată în primul rând pentru zboruri charter. Compania a funcționat între 1975 și 1997 cu o flotă de BAC One-Eleven, iar zborurile erau în principal pentru turiştii străini către şi dinspre staţiunile din România.