Mai multe companii aeriene vor opera pe aeroporturile Otopeni și Băneasa. Ce avantaje are acesta din urmă
0Compania Aeroporturi București se află în discuţii cu mai multe companii aeriene care să vină să opereze curse regulate şi chartere atât de pe aeroportul Otopeni, cât şi de pe Băneasa.
"Suntem în discuţii cu mai multe companii, atât companii mari, cât şi companii mai mici, care sunt interesate să opereze atât de pe Otopeni, cât şi de pe Băneasa. Desigur că, la momentul la care se va lua o decizie, se va semna un contract, vom ieşi împreună şi vom anunţa acest lucru. Suntem în discuţii, să spunem, mai avansate, cu cel puţin trei companii din ambele categorii, şi mai mari şi mai mici, care să vină să opereze curse regulate, dar posibil şi curse charter. Dar, pentru curse regulate, sunt două-trei companii cu care cu siguranţă se discută şi discuţiile sunt avansate. Astăzi s-a spart gheaţa", a afirmat Iordache, după conferinţa de presă prilejuită de lansarea operaţiunilor Aeroitalia, de pe Aeroportul Băneasa, după 11 ani de la sistarea curselor regulate.
Ce taxe se vor percepe pe „Băneasa”
Astfel, 2 iunie 2023, este momentul la care Aeroportul Băneasa consemnează reluarea curselor regulate, a continuat Valentin Iordache, şi nu oriunde, ci în Italia, unde este una dintre cele mai numeroase comunităţi româneşti.
"Vorbim de un număr mare de români care locuiesc în Italia, vorbim de un număr mare de români care vizitează Italia, iar aceste patru curse săptămânale care merg la Roma nu asigură numai conexiunea cu Roma, ci şi cu alte oraşe din Italia. (...) Ne bucurăm că avem o companie care a înţeles oportunitatea operării de pe Băneasa şi oportunitatea faptului că, dacă are o operare consistentă, adică minimum patru curse pe săptămână, tarifele de operare ajung să fie chiar puţin mai mici decât cele de pe Otopeni, pentru că se aplică o grilă de discount care îi duce în această situaţie. Tariful obişnuit, ca să mă refer la cele două tarife principale, este de 8,5 euro/tonă pentru aeronavă, respectiv 15 euro tariful de pasager de îmbarcare, în timp ce la Otopeni tariful de îmbarcare este de 14 euro pe pasager, respectiv 7 euro pe tonă. Dar, aplicând această grilă de discount, tariful pe tonă scade undeva către 6,80 euro, iar cel de pasager cred că 13,85 euro, dacă nu greşesc", a spus oficialul CNAB.
Un alt avantaj pe care îl oferă Aeroportul Băneasa este posibilitatea îmbarcării pedestre a pasagerilor.
"La Băneasa avem şi posibilitatea de a îmbarca pasagerii pedestru. Este în curs de aprobare o procedură specifică, astfel încât pasagerii, de la poarta de îmbarcare, să poată să meargă pe jos până la avion. E vorba de o anumită poziţie de parcare care permite acest lucru, cu avantajul, desigur, că se scurtează şi mai mult timpul de procesare a pasagerilor şi, implicit, pasagerii pierd mai puţin timp de la intrarea în terminal şi până la bordul aeronavei, respectiv de la aterizare până la ieşirea din terminal", a explicat el.
De asemenea, un pasager care ajunge la aeroport cu 30 de minute înainte de ora decolării are şanse să se îmbarce în avion.
"Vorbim de un timp care poate coborî până la 30 minute sau poate merge şi sub, dar, desigur, nu pentru toţi pasagerii unei curse de 180-190 de locuri, pentru că trebuie să avem şi capacitate suficientă pentru check-in, dar un pasager care vine cu 30 minute înainte de ora decolării la aeroport va mai avea posibilitatea să facă check-in şi să ajungă la bordul aeronavei, ceea ce pe un aeroport mare cum este Otopeni deja nu mai poate, pentru că acolo check-in-ul se închide de regulă cu 40-50 de minute înainte de ora decolării", a adăugat acesta.
Lucrările la metroul Gara de Nord Otopeni vor dura trei ani
Valentin Iordache a făcut referire şi la avantajele pe care le va aduce metroul, în condiţiile în care luna viitoare urmează să înceapă lucrările la prima secţiune a magistralei Gara de Nord Otopeni, care vor dura, conform contractului, trei ani.
"Aeroportul Băneasa este destul de bine conectat cu oraşul. Ieşirea către oraş, însă, este cumva dificilă, pentru că trebuie făcut un ocol semnificativ, de câţiva kilometri. Ei bine, metroul nu va aduce decât un mare plus pentru conectivitate aeroportului, în special cu oraşul, aşa cum şi la Otopeni, odată cu venirea metroului, va fi un mare plus pe lângă conexiunea feroviară, cea cu trenul, care există în acest moment şi care asigură în special pasagerilor din ţară posibilitatea să vină la Otopeni, dar şi angajaţilor de pe platformă. Avem un număr tot mai mare de angajaţi care preferă să vină cu trenul şi să evite aglomeraţia deja foarte cunoscută de pe DN1, indiferent că vorbim de sensul dinspre Bucureşti sau către Bucureşti", a subliniat reprezentantul Companiei de Aeroporturi.
Potrivit acestuia, capacitatea de procesare pe Aeroportul Băneasa este de 250 de pasageri pe ora de vârf pe flux, ceea ce înseamnă că poate avea o capacitate susţinută de 200 de pasageri pe oră pe întreg parcursul zilei.
"Până la sfârşitul anului vorbim de sute de mii de pasageri, pentru că nu avem încă o situaţie foarte clară a charterelor care vor opera în această vară. Dacă Aeroitalia va opera toate cele patru zboruri pline, aşa cum ne aşteptăm, dacă vom avea şi charterele anunţate, dar poate nu încă toate în regim oficial, ne aşteptăm să avem sute de mii de pasageri pentru acest an şi să atingem destul de repede ţinta de 1.000.000 de pasageri pe an pe care ne-o dorim şi care asigură şi din punct de vedere financiar, să spunem, independenţa acestui aeroport, o exploatare eficientă a lui", a completat Iordache.