Claudiu Ţupulan, schimbat de la conducerea Facultăţii de Poliţie „Al. I. Cuza” din cauza suspiciunilor de plagiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Claudiu Ţupulan, unul dintre membrii comisiei care a analizat lucrarea de doctorat a lui Petre Tobă, a fost înlăturat de la conducerea Facultăţii de Poliţie a Academiei „Alexandru Ioan Cuza”. Rectorul Academiei, Daniel Torje, a precizat că această decizie a fost luată întrucât există suspiciuni de plagiat în cazul tezei de doctorat a acestuia, a scris jurnalista Emilia Şercan pe contul său de Facebook.

„Întrucât există suspiciuni de plagiat în privinţa domnului Claudiu Ţupulan, am luat decizia de a-i înceta împuternicirea de la comanda Facultăţii de Poliţie din cadrul Academiei de Poliţie, iar începand cu data de 23 septembrie voi face o altă nominalizare pentru funcţia de decan”, a declarat rectorul Academiei de Poliţie, Daniel Torje în exclusivitate pentru jurnalista Şercan.

Claudiu Ţupulan a fost decan (împuternicit) al Facultăţii de Poliţie din cadrul Academiei de Poliţie de pe 25 martie 2016, iar până la acea dată a fost, timp de un an, director al Departamentului de Poliţie şi Ştiinţe Comportamentale Activităţi al academiei. Din martie 2015, Ţupulan este conducător de doctorat în domeniul „Ordine publică şi siguranţă naţională”.

Acesta a făcut parte din comisia de lucru CNATDCU care a analizat lucrarea de doctorat a lui Petre Tobă şi care a stabilit că fostul ministru de Interne nu a plagiat. 

Cinci articole publicate în perioada 2012-2014 de profesorul universitar Marin Claudiu Tupulan de la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti sunt suspecte de plagiat, scrie Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie, citat de Hotnews.ro. 

"Plagiatul la profesorul Marin-Claudiu Tupulan este, în esenţă, unul masiv şi intenţionat, că şi în cazul Petre Tobă pe care, culmea ironiei, a ajuns să îl apere şi absolve de plagiat", a declarat, pentru CRJI, profesorul universitar Dumitru Sandu. 

Potrivit investigaţiei CRJI, în articolul "Dimensiunea globală a traficului de droguri" din 2012, cele nouă pagini ale lucrării lui Tupulan seamănă că două picături de apă cu 15 pagini (de la 58 la 72) din volumul "Organizaţia criminală a drogurilor", publicat, în 2008, la Editura Sitech din Craiova.

Astfel, au fost preluate până şi erorile. La pagină 64 a textului-sursă din 2008 există o greşeală de tehnoredactare: "cocluzia" în loc de "concluzia". Aşa apare cuvântul şi în articolul din 2012 al lui Tupulan, la pagină 276 a revistei Pro Patria Lex.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite