Cine sunt celebrii ofițeri americani de la Homeland Security care își deschid birou în România

0
Publicat:

O unitate americană de investigații criminale transfrontaliere se va deschide în România pentru a ajuta la anihilarea rețelelor de traficanți de droguri și de persoane, precum și a fraudelor online. 

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Asta după ce Guvernul a adoptat, miercuri, un memorandum care prevede deschiderea în premieră în România a unui HUB din care vor face parte celebrii ofițeri din „Department of Homeland Security”, în cadrul căruia va putea fi monitorizată întreaga regiune sud-est europeană, cu scopul de a diminua fenomenul infracțional care se manifestă zonă.    

United States Department of Homeland Security (DHS) este departamentul executiv federal al SUA responsabil de securitatea publică, oarecum comparabil cu ministerele de interne ale altor țări. Misiunile sale declarate implică combaterea terorismului, securitatea frontierelor, imigrația și vama, securitatea cibernetică și prevenirea și gestionarea dezastrelor. A început operațiunile în 2003, formată ca urmare a Legii de securitate internă din 2002, adoptată ca răspuns la atacurile din 11 septembrie.

În Unitatea de Investigații Criminale Transfrontaliere (TCIU) de la București, România va fi reprezentată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), iar SUA, pe lângă Departamentul de Securitate Internă, de mai multe agenții de investigații precum Serviciul pentru Imigrări și Vamă sau Agenția de Investigații de Securitate Internă. „Obiectivul TCIU îl reprezintă destructurarea organizațiilor criminale, pe baza eforturilor comune ale echipelor operative care acționează în vederea arestării și incriminării infractorilor și prin facilitarea schimbului de informații și derularea investigațiilor bilaterale pentru infracțiuni care au legătură cu România, cu SUA și și cu alte state din regiunea sud-est europeană”, arată Ministerul de Interne român.

Droguri, fraude și migrație ilegală

Activitatea care se va derula în TCIU va contribui la consolidarea cooperării în domeniul combaterii traficului de droguri, traficului de persoane, fraude financiare, economice, precum și la intensificarea schimbului de date privind migrația ilegală a cetățenilor români la frontiera de sud a Statelor Unite cu Mexicul, respectiv la nord cu Canada, se mai arată în document.

Schimbul de informații, urmărirea penală a grupărilor de criminalitate organizată transfrontalieră, atât în România, cât și în cadrul sistemului penal american va fi semnificativ facilitat datorită TCIU, iar investigațiile criminale se vor derula într-un ritm mai alert datorită faptului că, în același loc, se vor reuni experți din cadrul Poliției Române și Poliției de Frontieră, cât și ai autorităților americane de aplicare a legii, eforturile comune ale echipelor operative care acționează în vederea arestării și incriminării infractorilor fiind considerabil susținute, sunt de părere oficialii MAI care au conceput documentul.

În ultimii ani, numărul cazurilor de trafic de persoane a explodat. Astfel, dacă în anul 2020 a fost vorba de 1.486 de români prinși trecând ilegal frontiera în SUA, în anul care a urmat, numărul acestora a crescut la 5.159. De precizat că este vorba de migranți ilegali de origine română care au și fost prinși de autorități, nu și de cei care i-au păcălit pe grănicerii americani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite