Centrul Filia anunță un protest în fața Guvernului, după uciderea Teodorei Marcu în complexul Cosmopolis

0
0
Publicat:

Centrul Filia a anunțat organizarea unui protest marți, 3 iunie, în fața Guvernului din Piața Victoriei, după cazul uciderii Teodorei Marcu în complexul Cosmopolis.

FOTO: Instagram
FOTO: Instagram

Manifestația are loc de la ora 18.00, pentru a cere Guvernului măsuri pentru protejarea femeilor, după cazul tinerei ucise în Cosmopolis, sâmbătă seară. Până la ora redactării acestei știri, aproape 4.500 de persoane au răspuns că sunt interesate sau vor participa la eveniment. 

„Bărbatul era agresorul ei din copilărie, o abuza încă de când avea 14 ani. După ani de abuz sexual, fizic și psihic, mai multe ordine de protecție și plângeri la poliție pentru amenințare, agresorul a omorât-o în plină stradă, în fața mai multor copii”, scriu organizatorii evenimentului pe pagina de Facebook

Manifestația este organizată de Centrul FILIA, Centrul pentru Resurse Juridice și Feminism România. Organizațiile atrag atenția asupra faptului că moartea tinerei de 23 de ani este al 25-lea caz de femicid, crime în femeile sunt victime, din ultimele cinci luni. 

În fiecare an, în România, zeci de femei sunt omorâte doar pentru că sunt femei. Violența împotriva femeilor e insuficient sancționată, tolerată de cei care ar trebui să ne protejeze și transformată apoi în context de blamare a victimei”, mai scrie în descrierea evenimentului.

Teodora Marcu a fost împușcată mortal sâmbătă seara, 31 mai, în cartierul Cosmopolis, de Robert Lupu, fostul său iubit. Agresorul avea asupra sa două pistoale și a postat înainte de crimă mesaje tulburătoare pe Facebook. S-a sinucis la scurt timp după atac.

Femeia, însărcinată în aproape cinci luni, se întorcea acasă alături de copilul ei și o prietenă. Robert Wolf, fostul ei partener, a tras asupra ei mai multe focuri de armă, unul în piept și două în abdomen, apoi a fugit.

Pistolul cu care a ucis-o pe Teodora ar fi fost furat din Italia și cel mai posibil a fost adus pe cale terestră.

Martorii de la fața locului declară că bărbatul se afla în apropiere și o urmărea. S-a apropiat calm, a aruncat o borsetă în tufiș și a scos pistolul. Fără nicio avertizare, a împușcat-o în piept, de la o distanță foarte mică. 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite