Ce declara la Adevărul Live Elena Udrea, aflată sub control judiciar, despre banii din dosarul Microsoft: Cele 9 milioane de euro sunt în contul lui Pescariu
0Elena Udrea a fost pusă sub control judiciar, fiind acuzată de spălare de bani şi fals în declaraţii, pentru că a dobândit şi folosit bunuri despre care ştia că provin din infracţiuni. La sfârşitul lunii noiembrie, aceasta a fost invitată la Adevărul Live unde declara că nu are nicio legătură cu dosarul „Microsoft” şi că, deşi la vremea respectivă îi era soţ, nu vorbea cu Dorin Cocoş despre afacerile lui.
Invitată în platoul Adevărul Live pe 26 noiembrie, Elena Udrea a declarat că îşi asumă faptul că a fost căsătorită zece ani cu afaceristul Dorin Cocoş, însă ea nu este implicată în niciun fel în dosarul „Microsoft”.
„Îmi asum faptul că am fost zece ani căsătorită cu Dorin Cocoş - îmi pare foarte rău pentru ce i se întâmplă – dar este foarte simplu. Acolo sunt oameni care au povestit, au vorbit. Dacă aş fi fost implicată în vreun fel, până acum cu siguranţă că ar fi spus lucrul ăsta. Am fost acuzată în campanie într-un anumit moment că cei 9 milioane despre care se vorbeşte în dosarul ”Microsoft” – sau am fost întrebată – dacă au ajuns la mine. Şi atunci am pus o întrebare care este legitimă având în vedere informaţiile pe care şi eu le-am obţinut între timp. Dacă cineva poate să probeze, sau cineva declară în dosarul acela că au ajuns 9 milioane la fostul meu soţ. Pentru că din informaţiile pe care le am de la oamenii care au fost sau sunt în dosar, evident că am încercat să aflu lucrul acesta câtă vreme am fost acuzată că parte din banii aceia au ajuns în averea Elenei Udrea după partaj”, a declarat atunci Udrea.
Aceasta a mai precizat că, din informaţiile pe care le are. Că banii ar fi blocaţi în Elveţia, într-un cont care a fost deschis pe numele lui Dinu Pescariu.
„Din informaţiile pe care eu le-am obţinut, banii aceia despre care se vorbeşte în acest dosar sunt blocaţi – încă odată, nu vreau să acuz pe nimeni că nu este treaba mea un dosar pe rol – dar banii aceia despre care se spune în dosar că ar fi fost daţi lui Dinu Pescariu se pare că sunt blocaţi într-un cont în Elveţia. Într-un cont al domnului Pescariu. Asta este o informaţie pe care am obţinut-o în timpul campaniei. De aceea sper din tot sufletul că fostul meu soţ, Dorin Cocoş, va putea să demonteze sau să aibă răspunsuri la acuzaţiile care i se aduc”, a mai zis atunci preşedintele PMP.
Elena Udrea a povestit că fostul ei soţ era om de afaceri cu mult înainte ca ei să se cunoască, iar acesta şi-a continuat afacerile şi după ce s-au căsătorit. Mai mult, din spusele acesteia, ea i-ar fi atras atenţia asupra faptului că, având afaceri şi cu oameni politici, vor fi mulţi care vor căuta „ întotdeauna să se relaţioneze cu puterea, oameni care caută să câştige apropiindu-se de cei care la un moment dat sunt la putere”.
De asemenea, Udrea a declarat atunci că afacerile pe care Dorin Cocoş le avea nu ar fi avut legătură cu activitatea acesteia.
„Soţul meu a făcut în calitate de om de afaceri nu are legătură cu activitatea mea. Nu am avut o relaţie în care să ne povestim....era şi complicat...soţul meu făcea şi foarte multe lucruri. Avea o activitate care pornise cu mult timp înaintea relaţiei cu mine, cu mult înainte de a fi eu ministru. Ceea ce eu am sperat şi sper şi acum este ca activitatea soţului meu să nu fi fost una care să fi încălcat legea. În rest, un om de afaceri este foarte complicat să vină acasă şi să îi povestească soţiei - şi eu eram o persoană ocupată- ce face şi cu ce se ocupă. Ştiam că are parcările Dali, pe urmă că nu le mai are. Ştiam că are hoteluri. Dar cu lux de amănunte ce făcea soţul meu evident că într-un context în care zece ani de zile eu am lucrat şi am construit un proiect în care am crezut – implicarea mea în politică. Era...nu a făcut obiectul discuţiilor din casă mai ales că aveam şi foarte puţin timp la dispoziţie”, a povestit aceasta la Adevărul Live