Cazul fetei dispărute la Caracal. Ministrul Afacerilor Interne a cerut un raport referitor la procedura urmată de poliţişti
0Ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, a afirmat vineri că a cerut un raport referitor la procedura urmată în cazul fetei ucise la Caracal şi a precizat că dacă se dovedeşte că au fost întârzieri la intervenţie, cine este vinovat trebuie să plătească, indiferent că este de la Poliţie sau de la STS.
"Un caz cutremurător care sper să fie elucidat cât mai repede. Ancheta nu este încă finalizată şi nu vreau să dau verdicte. Este prematur să mă pronunţ acum cu privire la felul cum a fost gestionat apelul la 112 sau cum s-a făcut localizarea telefonului, dar evident toate aceste lucruri trebuie clarificate. (...) Aşa cum am spus, nu accept minciuni şi am cerut un raport cât mai grabnic referitor la procedura urmată", a declarat Nicolae Moga, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.
El spune că a solicitat conducerii Poliţiei Române să aloce toate resursele în acest caz pentru elucidarea cu celeritate a tuturor aspectelor.
"Deja, conducerea Poliţiei Române a trimis specialişti de la Institutul National de Criminalistică şi de la Secţia de Investigaţii Criminale la Caracal pentru a acorda sprijin poliţiştilor de acolo. Solicit Poliţiei Române să comunice permanent pe această situaţie", a arătat Moga.
Conform STS victima ar fi dat trei apeluri la 112."Mă aflu într-o casă veche, aproape părăsită, iarbă în curte. Are doi câini lupi, e într-un service", ar fi spus fata în unul dintre apelurile de la 112, potrivit unor surse din cadrul Poliţiei.
Bărbatul suspectat de uciderea fetei de 15 ani la Caracal, dispărută în urmă cu câteva zile, a fost identificat vineri, se află în custodia Poliţiei şi este audiat, potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, la locuinţa lui fiind identificate, în urma unor percheziţii, rămăşiţe care par a fi de natură umană.
Pe aceeaşi temă:
Cum puteau interveni legal poliţiştii pentru salvarea fetei răpite şi ucise în Caracal
Cine este bărbatul din Caracal suspectat că a răpit şi ucis în chinuri groaznice două adolescente
Mama copilei de 15 ani ucise în Olt a ajuns la locul presupusei orori. Femeia este distrusă de